Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP.
Miniştrii Finanţelor din UE, reuniţi la Luxemburg, au adoptat cadrul negocierilor cu cele două ţări candidate, confirmând un acord de principiu al ambasadorilor lor, la Bruxelles, la care aceştia au ajuns săptămâna trecută.
Acest acord deschide calea unei începeri oficiale a negocierilor marţi, la Luxemburg, precizează pe X preşedinţia europeană a UE.
Cei 27 urmează să deschidă mai întâi negocieri cu Ucraina, marţi după-amiaza, iar apoi cu Republica Moldova, potrivit unei surse diplomatice.
CE CONSIDERĂ CONDIŢIILE ÎNDEPLINITE
Şefii de stat şi de guverne ai UE au deschis calea acestor negocieri de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, două foste republici sovietice, la jumătatea lui decembrie 2023.
Însă Ungaria frâna, până acum, deschiderea unor negocieri de aderare oficiale cu Ucraina, motivând că aceasta nu îndeplineşte condiţiile.
Comisia Europeană (CE) a stabilit la 7 iunie că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit toate condiţiile prealabile unei deschideri oficiale a negocierilor.
MĂSURI ANTICORUPŢIE ŞI ÎMPOTRIVA OLOGARHILOR
Comisia a cerut Kievului măsuri de luptă împotriva corupţiei şi împotriva acaparării de către oligarhi.
Ea a cerut o mai bună gestionare a minorităţilor - o măsură reclamată cu insistenţă de către Budapesta, din cauza prezenţei în Ucrina a unei comunităţi ungare.
UE a acordat, în iunie 2022, atât Ucrainei statulul de stat candidat la aderare, un gest puternic simbolic, la doar câteva luni după invazia rusă, cât şi Republicii Moldova vecine.
Deschiderea negocierilor este o etapă într-u proces de aderare lung şi anevoios.
O eventuală aderare la UE a Ucrainei - o ţară cu 40 de milioane de locuitori şi o putere agrcolă - ridică numeroase dificultăţi, începând cu cea a ajutoarelor financiare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...