Liderii europeni au aprobat joi în unanimitate acordul Brexitului, pe care-l trimit astfel în mod oficial Parlamentului britanic să-l ratifice, relatează The Associated Press. Noul document nu mai prevede "backstop"-ul - o plasă de siguranţă care menţinea Regatul Unit într-un teritoriu vamal cu UE, refuzat de premierul britanic Boris Johnson pe motiv că împiedica Londra să încheie acorduri de liber-schimb cu ţări terţe. Acest dispozitiv avea ca scop să împiedice reimpunerea unei frontiere fizice între cele diuă Irlande după decenii de ”tulburări” intercomunitare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Biroul preşedintelui Consiliului European a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că şefii de stat şi de guverne din UE au aprobat o declaraţie cu privire la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Ei îndeamnă instituţiile europene să adopte măsuri pentru ca acordul să intre în vigoare la 1 noiembrie şi subliniază că vor ”un parteneriat cât mai strâns cu Regatul Unit în viitor”.
Premierul Boris Johnson a promis să scoată regatul din Uniune la 31 octombrie şi a dat asigurări joi că nu este necesară o nouă amânare.
WATCH: Boris Johnson makes his EU summit debut ft. bowing to David Sassoli, hugging with Xavier Bettel & saluting to Emmanuel Macron. pic.twitter.com/liYdrG27yq
— Philip Sime (@PhilipSime) October 17, 2019
Astfel, este necesar ca Parlamentul britanic să ratifice noul text, după ce a respins în trei rânduri versiunea anterioară.
Rivalii politici ai lui Johnson şi unii dintre aliaţii-cheie ai acestuia au anunţat că nu susţin noul acord.
Preşedintele Parlamentului European (PE) David Sassoli a anunţat anterior că Legislativul poate ratifica proiectul acordului până la 31 octombrie, după ce este aprobat de către şefii de stat şi de guverne ai celor 27 de state membre şi ratificat de Parlamentul britanic.
Sassoli, care a luat cuvântul la summit, a declarat că ”noi suntem pregătiţi să ne facem datoria, de a examina textul şi de a adopta procedurile necesare pentru ca termenele să fie respectate”.
El a subliniat că PE are ”ultimul cuvânt de spus, dacă vreţi, dar penultimul cuvânt le revine altora”.
Parlamentul britanic urmează să dezbată textul sâmbătă, într-o sesiune extraordinară.
În cazul ratificării textului la Londra, PE îl poate ratifica, la rândul său, la Strasbourg, săptămâna viitoare, în săptămâna dinaintea ieşirii regatului din Uniune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...