Cehia a anunţat joi că oficial a pus capăt unei dependenţe de 60 de ani de petrolul rusesc, un proces început ca răspuns la lansarea ofensivei ruse în Ucraina. „Pentru prima dată în istoria noastră, Republica Cehă este aprovizionată complet cu petrol care nu este rusesc”, a anunţat premierul Petr Fiala, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urma unor lucrări de extindere care au costat 60 de milioane de euro, statul ceh îşi primeşte în prezent tot petrolul prin intermediul conductei TAL, care este deţinută de un consorţiu format din opt grupuri petroliere. Anterior, această ţară din fostul bloc comunist depindea exclusiv de conducta Drujba, care a intrat în funcţiune în anii 1960.

În 2024, Cehia încă importa peste 40% din petrolul său prin această rută, beneficiind de o scutire de sancţiunile Uniunii Europene (UE) impuse Rusiei, deoarece nu are ieşire la mare. Însă, la începutul lunii martie, livrările au încetat, iar în prezent, în urma unor lucrări de extindere, tot petrolul este livrat prin conducta TAL.

„Miercuri au început să sosească noi livrări”, a explicat premierul Petr Fiala. Volumul anual planificat, de până la opt milioane de tone, va „acoperi consumul naţional în deplină siguranţă”, a spus el.

Transportând ţiţei importat din regiunea Mării Caspice, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord din portul italian Trieste, conducta TAL leagă Italia de Germania, de unde este legată de Republica Cehă prin conducta IKL.

Lansat în 1967, oleoductul TAL este deţinut de un consorţiu format din opt grupuri petroliere, inclusiv compania cehă de stat Mero şi giganţii mondiali Shell, Eni şi ExxonMobil.

Republica Cehă, care a apărut în urma scindării Cehoslovaciei în 1993, a scăpat deja de dependenţa de gazul rusesc şi doreşte, de asemenea, să nu mai utilizeze uraniu rusesc pentru alimentarea celor două centrale nucleare ale sale.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.