Preşedintele în exerciţiu Milos Zeman, prorus şi veteran al stângii, este în fruntea primului tur al alegerilor din Cehia, după numărarea a 50 la sută din buletinele de vot, relatează AFP.
Zeman, în vârstă de 73, cunoscut pentru opiniile prochineze şi antimusulmane, este creditat cu 41,99% din sufragii, în faţa fostului şef al Academiei de Ştiinţe, Jiri Drahos, (68 de ani), care a primit 25,05%, şi care îi va fi adversar în turul doi, la 26 şi 27 ianuarie.
Al treilea a fost Pavel Fischer (9,39%), urmat de omul de afaceri şi cântăreţ Michal Horacek (8,74%) şi de medicul Marek Hilser (8,69%).
Birourile de vot s-au închis la ora 13.00 GMT, iar participarea a fost de circa 60 la sută.
Zeman a beneficiat de sprijinul oamenilor de la sate, iar Drahos a fost preferat de intelectualii din marile oraşe.
În prima zi a scrutinului, vineri, o militantă ucraineană a grupului Femen dezbrăcată s-a îndreptat spre Zeman în timp ce se pregătea să voteze.
Ea a scandat de mai multe ori "Zeman - Putin's slut" (Zeman, târfa lui Putin), înainte de a fi oprită de forţele de ordine.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.