Prim-ministrul Ungariei Viktor Orban s-a întâlnit joi cu Donald Trump, iar cei doi au discutat despre "posibilităţile de pace" în Ucraina, potrivit unui purtător de cuvânt al premierului maghiar, o misiune autoasumată de liderul maghiar pe care Casa Albă şi alţi lideri din NATO s-au grăbit să o pună în cadrul adecvat: "aventurism" , relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Numeroasele mesaje postate de premierul de la Budapesta pe reţelele sociale în ultimele 24 de ore gravitează în jurul ideii de pace. "Misiunea de pace 5.0. A fost o onoare să îl vizitez pe preşedintele Donald Trump la Mar-a-Lago. Am discutat despre modalităţi de a face peace. Vestea bună a zilei: el o va rezolva!", a scris Orban pe X.  "Misiune de pace. Negociind cu preşedintele Donald Trump", a scris Orban şi pe Facebook, postări însoţite de imagini de la întâlnirea cu fostul preşedinte al cărui aliat a fost întotdeauna.

Trump şi Orban s-au întâlnit la casa Mar-a-Lago a lui Trump din Florida, "următoarea escală a misiunii sale de pace", după cum a declarat purtătorul de cuvânt al lui Orban. "Discuţia a fost despre posibilităţile de pace", a precizat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Liderul naţionalist Viktor Orban, un susţinător de lungă durată al lui Trump, a făcut în ultimele două săptămâni vizite surpriză la Kiev, Moscova şi Beijing într-o autointitulată "misiune de pace", înfuriindu-i pe unii colegi din NATO şi UE.

ORBAN NU I-A SPUS LUI ZELENSKI CĂ SE DUCE LA PUTIN

Întâlnirea sa de la Moscova cu liderul rus Vladimir Putin, în special, a deranjat pe alţi lideri din NATO şi UE, care au afirmat că această vizită i-a conferit legitimitate lui Putin, în timp ce Occidentul doreşte să îl izoleze din cauza războiului său din Ucraina.

Orban s-a dus la Kiev înainte de a vizita Moscova, dar nu i-a spus lui Volodimir Zelenski că avea de gând să meargă după aceea şi în Rusia, a dezvăluit preşedintele ucrainean, care a respins ambiţia premierului maghiar de a juca rolul pacificatorului.

"Nu toţi liderii pot face negocieri. Trebuie să ai o anumită putere pentru acest lucru", a declarat Zelenski la o conferinţă de presă la summitul NATO.

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, întrebat despre iniţiativa lui Orban, a declarat că Ucraina are motive, pe bună dreptate, să fie îngrijorată de orice încercare de a negocia un acord de pace fără implicarea Kievului. "Orice aventurism întreprins fără consimţământul sau sprijinul Ucrainei nu este în concordanţă cu politica noastră, cu politica externă a Statelor Unite", a punctat Sullivan.

Misiunea de pace autointitulată a lui Orban a iritat, de asemenea, mulţi membri ai Uniunii Europene, a cărei preşedinţie rotativă a preluat-o Ungaria la începutul acestei luni. Mai mulţi lideri europeni au precizat că Orban nu a vorbit în numele blocului în discuţiile sale despre războiul din Ucraina.

"Nu cred că are rost să avem discuţii cu regimuri autoritare care încalcă dreptul internaţional", a declarat preşedintele finlandez Alexander Stubb.

ORBAN, IZOLAT ÎN NATO

Viktor Orban a participat săptămâna aceasta la summitul NATO găzduit de preşedintele democrat Joe Biden. Delegaţia Ungariei şi-a exprimat opoziţia faţă de poziţii-cheie ale NATO, fără a bloca însă luarea de măsuri de către alianţă.

Premierul maghiar a părut izolat, joi, la deschiderea reuniunii NATO privind Ucraina, stând singur în timp ce alţi lideri discutau în grup.

Doi diplomaţi europeni au declarat pentru Reuters că aliaţii NATO au fost frustraţi de acţiunile lui Orban întreprinse chiar înainte de summit, dar au subliniat că acesta nu a blocat alianţa să ia măsuri cu privire la Ucraina.

De asemenea, Ungaria s-a distanţat de aliaţii săi din NATO în ceea ce priveşte China, despre care alianţa a afirmat că este o susţinoare a efortului de război al Rusiei şi reprezintă o provocare la adresa securităţii. Ungaria nu doreşte ca NATO să devină un bloc "anti-China" şi nu va sprijini acest lucru, a declarat joi ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto.

ORBAN CREDE ÎN TRUMP

Ministrul de externe Peter Szijjarto a declarat miercuri pentru Reuters că Ungaria crede că o a doua preşedinţie Trump ar stimula speranţele de pace în Ucraina. Potrivit lui Szijjarto, Orban speră să pună capăt războiului prin negocieri de pace care să implice atât Rusia, cât şi Ucraina.

Trump a declarat că el va pune capăt rapid războiului. Fostul locatar al Casei Albe nu a oferit un plan detaliat pentru a arăta cum ar face acest lucru, dar Reuters a relatat luna trecută că unii consilieri ai fostului preşedinte i-au prezentat un plan pentru a pune capăt războiului în parte prin condiţionarea ajutorului viitor acordat Kievului de intrarea Ucrainei în negocieri de pace.

În ultimele luni, oficialii străini au solicitat în mod regulat întâlniri cu Trump şi cu principalii săi consilieri pentru a discuta despre politica sa externă în cazul în care îl va învinge pe Biden în alegerile din 5 noiembrie. Sondajele arată că Trump îşi măreşte avansul faţă de Biden. Un consilier, Keith Kellogg, s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali străini de rang înalt în marja summitului NATO, a relatat Reuters în această săptămână.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.