Comisia Europeană a aprobat, miercuri, înfiinţarea unui fond comun destinat cercetării în domeniul militar şi dezvoltării de capabilităţi pe baza rezultatelor din cercetare, Fondul pentru Apărare putând ajunge şi la 5,5 miliarde de euro anual începând cu anul 2020, potrivit unei declaraţii a consilierului pe apărare al preşedintelui Comisiei Europene, Mihnea Motoc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Fondul pentru Apărare va apărea în două ferestre, una de cercetare şi una de capabilităţi. În prima fereastră, finanţarea este integral de la bugetul Uniunii Europene şi vizeaază proiecte de cercetare colaborative. Astăzi se finalizează primul apel de proiecte”, a declarat Mihnea Motoc pentru Europa FM. Până la sfârşitul acestui exerciţiu bugetar al UE, vor fi alocate componentei de cercetare în domeniul militar 90.000.000 €, iar din exerciţiul bugetar care va începe în 2020, suma va fi de 500.000.000 € pe an. 

Componenta de capabilităţi va finanţa proiectele de la faza cercetării până la faza de prototip. ”Acolo, Uniunea Europeană va aloca 200.000.000 € până la sfârşitul acestui exerciţiu bugetar, iar în cel viitor câte un miliard de euro anual”, a precizat consilierul pe apărare al preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Spre deosebire de faza de cercetare, participarea financiară a Uniunii Europene la componenta de dezvoltare de capabilităţi se va limita la 15-25%, existând posibilitatea să se ajungă la finanţarea, totală sau parţială, a unor proiecte în domeniul Apărării în valoare de până la 5,5 miliarde euro pe an. ”Sunt finanţate proiecte la care participă cel puţin trei companii din cel puţin două ţări”, a spus Motoc.

El a atras atenţia că Fondul pentru Apărare oferă industriei româneşti de apărare şansa relansării, cu condiţia de a găsi parteneri în proiecte în cel puţin o altă ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.