Mulţimea a fost cuprinsă de panică, sâmbătă seara, în parcul de distracţie Disneyland Paris, după ce s-a auzit un zgomot provocat de o problemă la o scară rulantă sau un ascensor, care a alimentat temeri cu privire la o detonare, potrivit unor surse concordante, relatează AFP.
”Alertă falsă, forţele de securitate confirmă că nu există ameninţări”, a anunţat Ministerul francez de Interne într-un mesaj postat pe Twitter în engleză, dezminţind zvonuri răspândite rapid pe Twitter.
”În urma unui zgomot, făcut probabil de un ascensor sau o scară rulantă, mulţimea a fost cuprinsă de panică”, a declarat o sursă din cadrul anchetei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform protocolului de securitate, parcul situat în Seine-et-Marne, şi-a izolat vizitatorii în timpul investigaţiilor, a precizat această sursă.
Breaking News:
— Emil Nivantha Perera (@emilnivantha) March 23, 2019
Escalator problem causes brief panic at Disneyland Paris.
An apparent escalator failure was mistaken for gunshots and caused a brief panic at Disneyland Paris, sending the park into a lockdown while police secured the area. pic.twitter.com/5K7mxV4ayT
Prefectura din Seine-et-Marne a confirmat incidentul, în care câteva persoane au fost rănite uşor.
”Operaţiunea de securitate a poliţiei s-a terminat. Câţiva răniţi uşor în panica ce a cuprins mulţimea”, a scris prefectura pe Twitter.
Contactat de AFP, un vizitator al parcului a declarat că a fost ”închis” în restaurantul Planet Hollywood, în care lua cina.
”Mâncam liniştit”, iar ”persoane au intrat în restaurant în fugă” către ora locală 22.00 (duminică, 0.00, ora României), a declarat Jonathan Vincent, care a putut să plece de la restaurant cu puţin înainte de ora locală 23.00 (1.00, ora României).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.