Arhidiaconul catedralei din centrul istoric al oraşului Odesa, Andrii Palciuk, a deplâns distrugerea "enormă" a bisericii - despre care a spus că a fost cauzată de o lovitură directă a unei rachete ruseşti, informează The Guardian.
"Distrugerile sunt enorme, jumătate din catedrală este acum fără acoperiş", a spus el. Mai multe persoane acţionau pentru a scoate documente şi obiecte de valoare din clădire, a cărei podea a fost inundată de apa folosită de pompieri pentru a stinge incendiul.
Două persoane care se aflau în interior în momentul loviturii au fost rănite. "Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom restaura", a spus Palciuk.
Catedrala aparţine Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi a fost luată sub protecţia Unesco la începutul acestui an, când centrul istoric al oraşului Odesa a fost desemnat de agenţia culturală a Naţiunilor Unite ca fiind în pericol de dispariţie.
Fondată în secolul al XVIII-lea, aceasta a fost distrusă în timpul regimului sovietic, dar a fost reconstruită după căderea URSS. Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a sfinţit-o personal, scrie The Guardian.
God, look at this… The largest cathedral in #Odesa which belongs to the Ukrainian orthodox church (Moscow patriarchate!) severely damaged by russian missile. For the terrorists there’s nothing sacred.
— Kira Rudik (@kiraincongress) July 23, 2023
@Liberov pic.twitter.com/hOhFIMVI3i
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...