Casa Albă a comunicat luni că ia în considerare noi sancţiuni contra Rusiei în urma atacului cu arme chimice din Siria, dar că încă nu a luat o decizie, informează Reuters.
„Luăm în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei iar o decizie în acest sens va fi luată în viitorul apropiat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.
Ea nu a precizat cauza sancţiunilor dar ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a declarat anterior că Statele Unite pregătesc noi sancţiuni contra Rusiei ca răspuns la susţinerea Kremlinului pentru regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dacă sancţiunile vor fi puse în practică, ar fi vorba de al doilea set de sancţiuni ca urmare a programului sirian privind armele de distrugere în masă. Bashar al-Assad este un aliat apropiat al Rusiei.
De asemenea, Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a 24 de ruşi mai devreme luna aceasta drept răspuns la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.