Casa Albă a anunţat joi că gruparea Jabhat Fatah al Sham, fosta organizaţie teroristă al-Nusra, continuă să reprezinte o ţintă pentru Statele Unite, deşi militanţii jihadişti au rupt toate legăturile cu liderii Al-Qaida. De asemenea, americanii au explicat că gruparea islamistă siriană va reprezenta în continuare o ameninţare pentru occidentali, chiar dacă şi-a schimbat statutul, transmite Reuters.