Casa Albă deplânge lipsa transparenţei Beijingului în epidemia noului coronavirus covid-19 şi consideră că acest lucru face imposibilă o evaluare a situaţiei şi a riscurilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem un pic dezamăgiţi de lipsa de transparenţă a chinezilor”, a declarat Larry Kudlow, consilierul economic al lui Donald Trump într-o discuţie cu jurnalişti.

Preşedintele american Donald Trump a lăudat în urmă cu o săptămână, într-o convorbire la telefon cu omologul său chinez Xi Jinping, ”munca foarte profesionistă” a autorităţilor chineze împotriva epidemiei care s-a soldat cu aproape 1.400 de morţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Preşedintele (chinez) Xi (Jinping) l-a asigurat pe preşedintele (american Donald) Trump că China stăpâneşte dosarul, că se vor arăta deschişi şi că ne vor accepta ajutorul”, a declarat Kudlow, deplângând faptul că acest lucru nu s-a întâmplat.

”Oare Biroul Politic este cu adevărat sincer cu noi?”, a întrebat el, referindu-se la organul de conducere al Partidului Comunist Chinez (PCC, unic).

Întrebat despre impactul asupra economiei americane al acestei epidemii de covid-19, Kudlow a estimat că acesta ar fi ”minim”, însă a subliniat că acesta reprezintă un factor de ”incertitudine”.

”Dacă nu dispunem de informaţii corecte de la China, este foarte dificil să facem o evaluare credibilă”, a insistat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.