Casa Albă a cerut autorităţilor federale din domeniul medical ca întâlnirile la nivel înalt referitoare la coronavirus să fie clasificate, o măsură neobişnuită care a restricţionat informaţiile şi a afectat reacţia guvernului american faţă de contagiune, au declarat patru oficiali ai administraţiei Trump, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Oficialii au spus că zeci de discuţii clasificate despre subiecte ca amploarea infecţiilor, carantinele şi restricţiile de călătorie au avut loc de la jumătatea lunii ianuarie într-o sală cu securitate ridicată de la Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane, care are un rol major în combaterea coronavirusului.

Angajaţi care nu au aprobare din punctul de vedere al securităţii, inclusiv experţi guvernamentali, au fost excluşi de la întâlnirile dintre agenţii, care includ conferinţe video, au spus sursele.

”Persoane foarte importante nu au avut aprobare din punctul de vedere al securităţii şi nu au putut participa. Acestea nu ar trebui să fie clasificate. Nu este necesar”, a spus un oficial.

Sursele au spus că această clasificare a fost ordonată de Consiliul pentru Securitate Naţională (NSC), care oferă consultanţă preşedintelui în probleme de securitate. ”Acest ordin a venit direct de la Casa Albă”, a spus un oficial.

Această insistenţă a Casei Albe pntru păstrarea secretă a discuţiilor din cea mai importantă instituţie din sectorul sănătăţii ar fi putut să întârzie reacţia la criză.

COVID19, boala provocată de criză, a ucis circa 30 de persoane în Statele Unite şi a infectat peste 1.000 de persoane.

Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane coordonează o gamă largă de agenţii din sectorul sănătăţii, cum esteşi Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor, responsabil, printre altele, de urmărirea cazurilor şi oferirea de recomandări la nivel naţional referitoare la epidemii.

Oficialii administraţiei au spus Reuters că nu pot descrie discuţiile din camera de şedinţe pentru că sunt clasificate.

Un purtător de cuvânt al NSC nu a răspuns solicitărilor de informaţii legale de şedintele Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane. Acesta a apărat însă transparenţa administraţiei între agenţiile federale şi a precizat că întâlnirile grupului de lucru al administraţiei pentru coronavirus sunt neclasificate. Nu este clar la ce întâlniri s-a referit.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane, Katherine McKeogh, nu a răspuns întrebărilor despre întâlnirile clasificate, dar a spus că a fost de acord că întâlnirile grupului de lucru trebuie să fie neclasificate.

Vicepreşedintele american Mike Pence, care coordonează reacţia administraţiei faţă de coronavirus, s-a angajat pe 3 martie să ofere ”informaţii  în timp real, în mod regulat şi transparent”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.