Cardinalul francez Jean-Pierre Ricard a mărturisit, luni, că a abuzat o fată în vârstă de 14 ani în urmă cu câteva decenii. Cardinalul a declarat că se retrage din funcţiile sale şi că se pune la dispoziţia autorităţilor competente, relatează Catholic News Agency.
”Acum treizeci şi cinci de ani, când eram preot paroh, m-am comportat într-un mod condamnabil cu o tânără în vârstă de 14 ani. Comportamentul meu a dus inevitabil la consecinţe grave şi de durată pentru această persoană”, a declarat cardinalul într-un comunicat.
Ricard a adăugat că se retrage din funcţiile sale şi că a vorbit cu victima despre abuz.
”Îmi cer din nou iertare aici şi, de asemenea, îi cer iertare întregii ei familii”, a mai spus el.
Declaraţia a fost citită în cadrul unei conferinţe de presă de către preşedintele Conferinţei Episcopale Franceze, arhiepiscopul Eric de Moulins-Beaufort de Reims.
Arhiepiscopul a declarat că au fost depuse plângeri la procurorul general şi la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei ca urmare a mărturisirii cardinalului Ricard.
În vârstă de 78 de ani, Ricard a fost episcop de Bordeaux, în sud-vestul Franţei, între 2001 şi 2019, potrivit Reuters.
De asemenea, actualul arhiepiscop de Bordeaux, Jean-Paul James, şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la acest subiect.
”Îmi exprim cea mai profundă compasiune pentru victima în cauză. Şi împărtăşesc durerea tuturor celor care sunt răniţi de aceste revelaţii, în special dieceza de Bordeaux”, a declarat Jean-Paul James.
Potrivit lui Moulins-Beaufort, nouă episcopi francezi, precum şi doi episcopi pensionari, sunt în prezent subiectul unor anchete civile sau clericale.
Papa Francisc l-a primit pe preşedintele francez Emmanuel Macron pe 24 octombrie la Vatican. Înainte de întâlnire, un grup de victime ale abuzurilor sexuale l-a îndemnat pe Macron să abordeze în mod direct subiectul, în condiţiile în care erau voci care acuzau că Biserica din Franţa a reacţionat prea lent la o anchetă privind abuzurile sexuale lansată în urmă cu un an.
Potrivit unui raport independent publicat la sfârşitul anului 2021, sute de mii de copii au fost abuzaţi de Biserica Catolică din Franţa în perioada 1950 - 2020.
Episcopii francezi se întâlnesc în prezent la Lourdes pentru sesiunea lor plenară de toamnă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.