La doar 18 ani, Juliette Lamour a câştigat marele premiu la loterie, de 48 de milioane de dolari canadieni (aproximativ 35 de milioane de dolari), chiar la prima încercare, astfel că a apelat imediat la un consilier financiar, adică la tatăl ei Kevin, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ea a devenit cel mai tânăr canadian care a câştigat vreodată un premiu atât de mare.

„Plângeam – lacrimi de bucurie – desigur”, a spus ea, vineri, la Ontario Lottery and Gaming Corporation, unde şi-a ridicat premiul.

„Încă nu-mi vine să cred că am luat marele premiu la primul meu bilet de loterie!”, a adăugat ea.

Juliette, din Sault Ste. Marie, Ontario, a spus că a uitat complet de biletul de loterie până când a aflat vestea că cineva din oraşul ei natal a câştigat extragerea din 7 ianuarie.

Când s-a dus să-şi verifice biletul printr-o aplicaţie mobilă, a început să se audă un jingle şi „Big Winner” a apărut intermitent pe ecran.

„Colegul mea a căzut în genunchi, deoarece nu-i venea să creadă”, a spus Juliette, care lucrează cu jumătate de normă la  farmacie. "El ţipa. De fapt, toată lumea ţipa că am câştigat 48 de milioane de dolari."

Şeful ei i-a spus că poate pleca devreme, dar mama ei a insistat să rămână şi să-şi termine tura.

Juliette a spus că va investi „cu grijă” cea mai mare parte a jackpot-ului cu ajutorul tatălui ei, consilierul ei financiar.

De fapt, tatăl ei i-a dat deja cel mai bun sfat financiar - ideea lui a fost să cumpere biletul la loto.

Juliette plănuieşte să investească o parte din bani pentru a-şi îndeplini visul de a deveni medic fără a-şi face griji în privinţa împrumuturilor.

Ea vrea să se întoarcă în nordul regiunii Ontario pentru a practica medicina, a spus ea.

Dar Juliette plănuieşte şi să se distreze puţin .

„Odată ce s-a terminat şcoala, eu şi familia mea vom alege un continent şi vom începe să explorăm”, a spus ea. „Vreau să văd diferite ţări, să le studiez istoria şi cultura, să le încerc mâncarea şi să le ascult limba”, a menţionat Juliette.

De asemenea, speră să respecte unele dintre sfaturile primite de la cei dragi.

„Banii nu te definesc. Este munca pe care o faci care te va defini”, a precizat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.