Calendarele din 1996, reutilizabile pentru 2024, fac furori pe internet în Statele Unite, unele dintre ele fiind vândute cu peste o sută de dolari. Motivul? Cei doi ani sunt amândoi bisecţi, adică au 366 de zile, şi fiecare an a început într-o zi de luni, potrivit site-ului specializat timeanddate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Iar asemănările nu se opresc aici: 1996 şi 2024 sunt amândoi ani cu Jocuri Olimpice (1996 la Atlanta şi 2024 la Paris) şi ani de alegeri prezidenţiale în Statele Unite, notează AFP.

Filmul Matilda, Tom Cruise în primul "Misiune imposibilă": glumele şi referinţele la anii '90 abundă pe reţelele de socializare, unii internauţi scotocind prin pivniţele lor pentru a găsi exemplare din 1996. O postare, care a fost vizualizată de peste două milioane de ori pe X (fostul Twitter), prezintă un calendar cu actorul Jonathan Taylor Thomas, care a jucat în adolescenţă în serialul "Meşterul Casei", care a fost foarte popular în Statele Unite în anii '90.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Pentru informarea dumneavoastră, dacă aveţi acest calendar din 1996 cu Jonathan Taylor Thomas, datele corespund celor din 2024, deci îl puteţi reutiliza", se arată pe contul SpaceMonkeyX.

 

Pe Ebay, calendarele din 1996 se vând cu preţuri cuprinse între douăzeci şi o sută de dolari. Cel cu actriţa Pamela Anderson, care a jucat în "Meşterul casei" şi mai ales în "Baywatch", costă cel puţin 150 de dolari pe site-ul de licitaţii.

Potrivit AFP, va trebui să aşteptăm până în 2052 pentru a folosi din nou acest calendar, la fel ca şi pe cele din 2024.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.