Pete Buttigieg şi Bernie Sanders se află aproape la egalitate în primul scrutin al alegerilor primare democrate care a avut loc luni în statul Iowa, potrivit unor rezultate parţţiale publicate joi după numărarea a 97% din voturile exprimate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fostul primar al South Bend, Pete Buttigieg (centru), a obţinut 26,2% ”echivalent delegaţi”, şi este urmat de senatorul socialist Bernie Sanders, cu 26,1%.

Senatoarea progresistă Elizabeth Warren a rămas la 18,2%, iar fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama Joe Biden se clasează pe poziţia a patra cu 15,8%.

O eroare informatică a aplicaţiei mobile a împiedicat publicarea rezultatelor luni seara, iar Partidul Democrat renumără de atunci în mod manual voturile obţinute de către fiecare candidat.

Pete Buttigieg, care reprezintă aripa moderată a Partidului democrat, a revendicat victoria împotriva senatorului Bernie Sanders, un campion al aripii stângi a formaţiunii.

Există şanse mari ca învingătorul ca nunăr de voturi să fie diferit de învingătorul ca număr de delagaţi, din cauza unor reguli complexe ale scrutinului din Iowa.

În afară de credibilitatea instanţelor locale ale Partidului Democrat, caucus-urile din Iowa au reprezentat o lovitură şi pentru Joe Biden, relatează Reuters.

”Nu am să o ascund, am încasat o lovitură bună în cap în Iowa”, a recunoscut miercuri Joe Biden la Somersworth, în New Hampshire, unde face campanie în vederea viitorului scrutin, la 11 februarie.

”Nu este prima oară când sunt cu un genunchi la pământ”, a adăugat el.

Alegerile prezidenţiale americane sunt programate la 3 noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.