Noul premier interimar bulgar a promis miercuri după-amiază că va menţine stabilitatea politică şi continuitatea până la alegerile legislative anticipate, programate să aibă loc pe 26 martie 2017. Premierul Ognian Gerjikov a fost numit în urmă cu o zi la conducerea interimară a Guvernului de către preşedintele socialist Rumen Radev, transmite Reuters.
Potrivit Constituţiei Bulgariei, atribuţiile prim-ministrului interimar sunt în mare parte limitate în perioada în care pregăteşte naţiunea pentru alegeri anticipate şi asigură funcţionarea eficientă a statului.
”Un executiv interimar nu are la prima vedere prea multe atribuţii - singura atribuţie cheie este legată de organizarea unor alegeri corecte. Desigur că naţiunea trebuie să funcţioneze în continuare pentru a asigura calmul. Trebuie să construim pe ce s-a făcut anterior şi să combatem orice insuficienţe”, a declarat Gerjikov într-un interviu pentru televiziunea BNT.
Ognian Gerjikov este un politician de centru respectat, iar numirea sa la conducerea interimatului a fost primită cu entuziasm de toate cercurile politice din Bulgaria.
Analiştii au avertizat în legătură cu riscul unei instabilităţi politice prelungite, pentru că este puţin probabil ca alegerile să permită formarea unei majorităţi capabile să introducă reformele judiciare şi economice de care are nevoie Bulgaria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.