Parlamentul bulgar a respins, miercuri, un proiect controversat al premierului Boiko Borisov de rescriere a Constituţiei, pe care îl depusese în august, în încercarea de a dezamorsa criza politică, potrivit AFP.
Această propunere, recent criticată de Comisia de la Veneţia, organ consultativ al Consiliului Europei pe probleme de constituţionalitate, nu a primit decât 110 voturi "pentru". Ar fi fost nevoie de o majoritate de 160 de deputaţi din 240 pentru a continua procedura.
Guvernul conservator a lansat o astfel de iniţiativă pentru a încerca să domolească mişcarea de contestare, care denunţă cu vehemenţă presupuse legături cu oligarhia.
Dar această decizie, percepută ca o manevră de a câştiga timp şi de a se menţine la putere până la alegerile generale din martie 2021, a provocat o vie reacţie a manifestanţilor. Ciocnirile protestatarilor cu Poliţia au provocat rănirea a 45 de persoane la Sofia, la începutul lui septembrie.
Proiectul nu aducea pentru detractorii săi nicio limitare a puterii procurorului general Ivan Geshev, a cărui demisie este cerută de protestatari.
Remarcând "o ocazie ratată", Comisia de la Veneţia a regretat, într-un comunicat, "că lansarea reformei constituţionale nu a fost precedată de o dezbatere publică adecvată, că proiectul a fost elaborat în cadrul majorităţii parlamentare, aparent fără niciun aport exterior, şi că motivele anumitor amendamente nu au fost bine explicate".
Manifestaţiile au adunat timp de mai mult de 100 de zile mii de persoane, înainte de a se diminua în ultimele săptămâni, în special din cauza situaţiei sanitare provocate de pandemia de Covid-19.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.