Bruno Le Maire, ministrul francez al Finanţelor, consideră că „depinde de guvernul britanic” să obţină un acord al Brexitului, el instistând că UE „nu mai are nimic de oferit” privind acordul, scrie Politico.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Bineînţeles, suntem întotdeauna deschişi la clarificări, dar redeschiderea acordului ar însemna săptămâni sau luni de noi negocieri între Marea Britanie şi statele membre UE, exact ceea ce vrem să evităm”, a afirmat Le Maire.

Avertizând că un Brexit fără acord ar fi „catastrofal” pentru Marea Britanie şi că ar avea „consecinţe” pentru toată Uniunea Europeană, ministrul francez a părut să sugereze că nu ar putea exista compromisuri privind soluţia de rezervă pentru ca graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord să nu fie una strictă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Este încheiată. Este destul de complicat”, a afirmat el.

Le Maire a precizat şi că „trebuie să existe o schimbare a capitalismului” pentru a fi „corect” faţă de nevoile oamenilor care se simt lăsaţi în urmă de globalizare. „Altfel, avem riscul să avem o nouă criză politică”, a precizat el.

Le Maire a făcut referire la o decizie a Franţei de a impune o taxă digitală la nivel naţional pentru corporaţii.

„Credem cu tărie că este o nevoie pentru o taxă minimă pentru corporaţii la nivel internaţional pentru că nu dorim ca cele mai mari companii din lume să scape de sistemul de taxe. Vom aduce această propunere ca o prioritate la summit-ul G7 francez”, a declarat el.

Franţa deţine preşedinţia Grupului Celor 7 în acest an. Le Maire a făcut apel la Europa să se „întărească”, altfel riscă să rămână în urma Chinei şi Statelor Unite.

„Ce ne dorim? Vrem să fim depăşiţi de China şi SUA sau ne dorim să fim un continent suveran, care să poată avea propriile tehnologii, o economie puternică şi graniţe sigure? Aceasta este întrebarea generaţiei mele”, a afirmat Le Maire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.