Premierul britanic Boris Johnson a declarat că va acorda parlamentarilor mai mult timp pentru a dezbate acordul pentru Brexit numai dacă aceştia vor accepta organizarea de alegeri generale pe 12 decembrie, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Premierul a spus la BBC că se aşteaptă ca Uniunea Europeană să acorde o prelungire a termenului de ieşire din Uniunea Europeană, care este în prezent 31 octombrie, chiar dacă el nu doreşte ”cu adevărat” acest lucru.

Johnson a cerut laburiştilor să susţină organizarea alegerilor generale într-un vot pe care intenţionează să îl organizeze săptămâna viitoare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Liderii europeni ar urma, vineri, să îşi exprime voinţa asupra amânării Brexitului cu până la trei luni.

Liderul Camerei Comunelor, Jacob Rees-Mogg, a spus că guvernul va prezenta luni o moţiune prin care va solicita organizarea de alegeri anticipate.

Liderul din umbră al Camerei, Valerie Vaz, a spus că laburiştii vor susţine alegerile ”după ce va fi exclusă ieşirea din UE fără acord şi dacă va fi permisă amânarea”.

Într-o scrisoare adresată liderului laburiştilor, Jeremy Corbyn, Johnson a spus că ”opţiunea sa preferată” este o amânare scurtă a Brexitului, ”să zicem pentru 15 sau 30 noiembrie”.

În acest caz, a scris el, va încerca să ceară aprobarea acordului în Parlament, cu sprijinul laburiştilor.

Premierul a adăugat că ”presupune” că Corbyn ”va colabora cu mine pentru a ratifica noul acord pentru Brexit, astfel încât să ieşim cu un nou acord, nu fără un acord”.

Dacă, aşa cum este aşteptat în mare măsură, amânarea Brexitului va fi până la sfrâşitul lunii ianuarie, Johnson a spus că va cere un vot în Camera Comunelor, săptămâna viitoare, referitor la organizarea de alegeri pe 12 decembrie.

Dacă laburişti vor accepta acest lucru, guvernul va încerca să obţină aprobarea acordului în Parlament înainte ca acesta să fie dizolvat pentru campanie, pe 6 noiembrie.

Premierul a declarat la BBC: ”Mă tem că se pare că prietenii noştri din UE vor răspunde solicitării Parlamentului de a amâna Brexitul, ceea ce nu doresc deloc. Aşa că modalitatea de a face acest lucru, de a realiza Brexitul, cred că este să fim rezonabili cu Parlamentul şi să spunem că, dacă vor cu adevărat mai mult timp pentru a studia acest acord excelent, atunci o vor putea face, dar numai dacă sunt de acord cu alegeri generale pe 12 decembrie”.

Întrebat ce ar face dacă laburiştii ar refuza să voteze alegerile, Johnson a spus: ”Vom face campanie zi de zi pentru ca oamenii din această ţară să fie eliberaţi de la a fi supuşi unui Parlament care şi-a pierdut utilitatea”.

Premierul a insistat în mod repetat că Marea Britanie va ieşi din UE săptămâna viitoare, cu sau fără un acord. Dar a fost nevoit să trimită o scrisoare UE pentru a cere o amânare, în conformitate cu o lege aprobată de Parlament luna trecută.

Parlamentarii au votat marţi pentru a susţine prima etapă a Proiectului de Acord pentru Retragere, acesta devenind lege, dar au refuzat să accepta planul lui Johnson ca aceasta să fie dezbătută în trei zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.