Fostul premier britanic conservator, John Major, denunţă faptul că Boris Johnson rămâne la Downing Street până la desemnarea succesorului său, într-o scrisoare adresată şefului organizării interne a Partidului Conservator, relatează AFP.
”Pentru binele ţării, Boris Johnson nu trebuie să rămână la Downing Street (...) mai mult timp decât este necesar pentru a efectua o schimbare de guvern blândă”, scrie fostul premier conservator în perioada 1990-1997.
A big intervention by Sir John Major - insists Boris Johnson must step down as Prime Minster right now, not in September. Suggests immediate leadership rule changes. His letter to Sir Graham Brady: pic.twitter.com/tSmKPVJxg1
— Tom Newton Dunn (@tnewtondunn) July 7, 2022
Şi alte voci cer acest lucru, de exemplu secretarul de stat însărcinat cu Ştiinţa, George Freeman, care a demisionat joi dimineaţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această luare de poziţie intevine după ce Boris Johnson şi-a anunţat demisia de la şefia Partidului Conservator.
El urmează, însă, să rămână la putere până la alegerea succesorului său de către membrii partidului, iar calendarul urmează să fie prezentat săptămâna viitoare, potrivit lui Boris Johnson.
În această scrisoare, adresată şefului ”Comitetului 1922”, însărcinat cu organizarea internă a Partidului Conservator, John Major propune ca vicepremierul Dominic Raab să asigure interimatul până când formaţiunea alege un nou lider, care va deveni premier.
”Interesele ţării trebuie să aibă prioritate faţă de tot restul, iar cu atât de multe dificultăţi critice pe termen mediu, un răspuns imaginativ (...) este absolut în interesul ţării”, subliniază John Major.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...