Premierul britanic Boris Johnson promite miercuri, în faţa membrilor Partidului Conservator, un viraj al unei economii post-Brexit, ai cărei piloni să fie ”salarii mari” şi ”calificări înalte”, în pofida faptului că Regatul Unit este puternic zguduit de crize şi penurii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De la abatoare la cisterne, lipsa forţei de muncă loveşte în plin regatul şi seamănă îndoială şi nerăbdare faţă de sloganul fluturat de către liderul conservator, în vârstă de 57 de ani, de a ”reconstrui mai bine” după pandemia covid-19 şi Brexit.

Însă Boris Johnson, care urma să se adreseze în persoană pentru prma oară după doi ani de zile partidului său reunit în Congres, dă asigurări că regatul traversează doar o perioadă de tranziţie.

”Atacăm problemele subiacente cele mai importante ale economiei şi societăţii noastre”, urma el să declare în închiderea acestei mari adunări conservatoare, la Manchester (nord-vest), ”probleme pe care Guvernul nu a avut curajul să le atace anterior”.

Este vorba despre o ”schimbare de direcţie care a întârziat prea mult” în economia britanică, se arată într-un fragment al discursului în care Johnson urma să repete că ţara întoarce spatele ”vechiului sistem spart” care se baza pe ”salarii mici, o creştere economică slabă, calificări slabe şi o productivitate slabă, totul făcut posibil şi facilitat de o imigraţie necontrolată”.

”URIAŞ CARE SE TREZEŞTE”

Zguduiturile încasate din toamnă de regat evidenţiază importanta forţei de muncă străine în această ţară, o ”addiction” de care vrea să scape, a declarat miercuri la BBC vicepremierul Dominic Raab.

Guvernul lui Boris Johnson a fost nevoit să-şi flexibilizeze cel puţin temporar linia în domeniul imigraţiei, unul dintre angajamentele Brexitului în favoarea căruia a militat, prin acordarea a 10.500 de vize de muncă temporară, în vederea salvării unor sectoare ca transportul sau creşterea păsărilor.

Însă unele vize nu-şi găsesc solicitanţi.

Doar 27 de şoferi de camioane-cisternă au depus până marţi o cerere pentru a obţine una dintre cele 300 de vize alocate acestei meserii, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Boris Johnson, care afişează un optimism debordant, respinge ideea crizei. El a apreciat, la BBC, marţi, că situaţia economiei britanice, ca economie mondială, este cea a unui ”uriaş care se trezeşte”.

Opoziţia laburistă, prin vocea preşedintei Partidului Laburist (Labour) Anneliese Dodds, i-a replicat acuzându-l de faptul că ”nu vede criza care-l priveşte în faţă”.

MODIFICĂRILE CLMATICE, ÎN SURDINĂ

Cu mai puţin de o lună înainte de COP26 la Glasgow, în Scoţia, Boris Johnson este urmărit în privinţa angajamentelor în lupta împotriva încălzirii globale.

Guvernul său a stabilit anul 2035 ca obiectiv al producţiei de electricitate fără carbon, adăugând, potrivit lui Johnson, virtuţilor mediului avantajul de a nu mai depinde de hidrocarburi din străinătate, în plină creştere a preţului gazelor naturale.

Însă, de la dechiderea Congresului conservator, duminică, mediul este marele absent în discursul miniştrlor săi.

Problema nu a fost abordată de către ministrul Finanţelor Rishi Sunak, care şi-a prezentat luni strategia în vederea redresării finanţelor ţării după pandemia covid-19, punând accentul pe tehnologie.

Acesta este un ”semn nefast” înantea COP26, denunţă Rebecca Newsom de la Greenpeace UK.

”Alocarea unor fonduri suplimentare infrastructurilor verzi acum ar permite economisirea unor sume enorme mai târziu şi crarea a milioane de locuri de muncă noi”, a apreciat ea.

”În momentul în care avem nevoie de cheltuieli pentru un viitor fără carbon, Rishi pare să facă un mare pas înapoi”, denunţă ea.

Acest subiect a fost evocat marţi de către ministrul de Interne Priti Patel, însă pentru a promite o înăsprire a aresenalului poliţist şi judiciar împotriva activiştilor ecologişti care blochează cu regularitate axe rutiere în ultimele săptămâni.

Boris Johnson i-a catalogat pe aceşti activişti drept nişte ”arţăgoşi iresponsabili”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.