Boris Johnson îşi afişează încrederea în ţara sa, cu câteva zile înaintea alegerilor legislative anticipate, cel puţin în privinţa natalităţii, prezicând în Sunday Time o ”explozie” a naşterilor după Brexit, relatează The Huffington Post.
”Săgeţile lui Cupidon vor zbura odată ce vom încheia Brexitul. Romantismul va înflori în toată naţiunea”, a declarat el.
Ca probă, Boris Johnson, a cărui principală temă de campanie este ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), evocă Jocurile Olimpice (JO) de la Londra din 2012.
”A avut loc una după Jocurile Olimpice, aşa cum am prezis în mod corect într-un discurs în 2012. A fost destul de uimitor. A avut loc un mare baby-boom”, a spus el.
Aceste declaraţii au provocat reacţii pe reţele de socializare, în contextul în care britanicii îşi aleg la 12 decembrie noii reprezentanţi în Camera Comunelor.
Presa a abordat, la rândul său, aceste declaraţii. Tabloidul Daily Mail arată răutăcios cu degetul că, după JO din 2012, natalitatea a scăzut. Situaţia nu s-a îmbunătăţit încă, în mod vizibil, în Anglia şi Ţara Galilor. The Guardian scria în august că natalitatea a scăzut la celmai mic nivel din 1947 în aceste regiuni.
Boris Johnson nu a detaliat şi nici nu a explicat de ce foiletonul nesfârşit al Brexitului ar avea un impact asupra libidoului guvernaţilor săi.
Un mare favorit în sondaje - conservatorii îi devansează cu 11 puncte procentuale pe laburişti, cu 43% la 32% din intenţiile de vot, potrivit agregatorului de sondaje al The Guardian -, premierul britanic în exerciţiu preconizează să prezinte din nou în faţa deputaţilor acordul Brexitului pe care l-a încheiat cu Bruxellesul, pentru ca Regatul Unit să părăsească UE la 31 ianuarie, o dată amânată deja în trei rânduri.
Boris Johnson a refuzat, în schimb, să spună la Sky News, duminică, dacă ar demisiona în ipoteza în care nu ar reuşi să obţină o majoritate absolută.
”Mă voi concentra asupra zilelor care vin, pentru că eu cred că este ceea ce aşteaptă oamenii din această ţară”, a declarat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...