Premierul britanic Boris Johnson consideră ”indestructibilă” relaţia Regatului Unit cu Statele Unite după ce s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden, înaintea summitului G7, care se deschide vineri, relatează AFP.
”Este vorba despre o relaţie pe care o puteţi numi profundă şi semnificaivă, cum vreţi, o relaţie indestructibilă”. apreciază Johnson.
”Este o relaţie care durează de foarte mult timp şi care a jucat un rol important în pacea şi prosperitatea Europei şi lumii”, declară Boris Johnson într-un interviu difuzat vineri de BBC.
În timpul întâlnirii lor, joi, cei doi lideri au abordat ”25 de subiecte” detaliat, inclusiv perturbările induse de Brexit în Irlanda de Nord.
Boris Johnson a minimalizat nemulţumirea lui Joe Biden, mândru de originile sale irlandeze, faţă de încercările Londrei de a reveni asupra ”Protocolului nord-irlandez”, care vizează săevite reimpunerea unei frontiere fizice cu Irlanda, dar care perturbă aprovizionarea între Marea Britanie şi provincia sa nord-irlandeză.
”Toată lumea” - regatul, Uniunea Europeană sau Statele Unite - ”are un interes enorm să se asigure că păstrăm simetria esenţială a Acordului din Vinerea Mare”, care a pus capăt în 1998 celor 30 de ani de conflicte sângeroase între loialişti faţă de Coroana britanică şi republicani, în favoarea reunificării Irlandei.
”Cred că putem realiza acest lucru”, dă asigurări Johnson.
Premierul conservator a discutat, de asemenea, cu preşedintele american cazul foarte urmărit în regat al morţii lui Harry Dunn, ucis într-un accident rutier cauzat de soţia unui diplomat american, care a plecat rapid în Statele Unite, invocând imunitatea diplomatică.
Joe Biden este ”angajat activ în acest caz”, declară Boris Johnson şi are ”propriile motive personale să se simtă profund vizat în acest caz”, după ce şi-a pierdut prima soţie şi fiica într-un accident de maşină în 1972.
În opinia lui Johnson, ”dificultatea” constă în ”limitele a ceea ce poate face Executivul (...) în sistemul judiciar, însă cele două părţi cooperează”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...