O bombă din al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată joi, în apropierea unui şantier al unui nou parc urban emblematic situat în apropiere de Atena, iar alte bombe ar putea fi găsite în apropiere, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.
Recuperarea bombei de la Hellinikon, la aproximativ 15 kilometri sud de capitala greacă, a impus închiderea uneia dintre cele mai frecventate autostrăzi către Atena - timp de aproape două ore - şi evacuarea a patru imobile, potrivit autorităţilor.
Primarul oraşului Glyfada, situat la periferia capitalei, Giorgos Papanikolaou, a declarat presei că bomba de 230 de kilograme a fost dezamorsată cu succes, dar a avertizat că ”din ceea ce ni s-a spus, ar putea fi şi altele”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Hellinikon a fost bombardat de avioane ale forţelor aliate în al Doilea Război Mondial, cu scopul de a împiedica construirea unei piste de aterizare în timpul ocupaţiei Greciei de către Germnia nazistă.
El a devenit apoi aeroportul istoric al Atenei, care a fost închis în 2001.
Situl de 200 de hectare a fost reconvertit să găzduiască Parcul Metropolitan Ellenikon, pe cvare Guvernul îl prezintă drept unul dintre cele mai mari parcuri urbane din Europa.
Acest proiect - în valoare de opt miliarde de euro - este susţinut prin fonduri de dezvoltare gestionate de către o familie bogată de armatori, familia Latsis.
El include reşedinţe, hoteluri, un cazinou, porturi de grement, un centru comercial şi locuri de cultură, clădiri care urmează să fie livrate în 2026.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.