Brazilia este ”victima uneia dintre cele mai brutale campanii de dezinformare cu privire la Amazonia şi Pantanal”, devstate în prezent de incendii, a acuzat în discrusul pe care l-a susţinut la Adunarea Generală a ONU preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Toată lumea ştie că Amazonia braziliană este foarte bogată. Asta explică susţinerea instituţiilor internaţionale a acestei campanii cu interese îndoielnice, cu concursul asociaţiilor braziliene profitoare, care au ca obiectiv să le facă rău brazilienilor”, a denunţat el marţi în acest discurs înregistrat la Brasilia.

Liderul extremei drepte se referă la campania intitulată ”Defundbolsonaro.org” - lansată laînceputul lunii de mai multe ONG-uri, care îndeamnă ca orice investiţie în Brazilia să fie condiţionată de angajamente ferme de conservare a Amazoniei.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Această campanie, la care au aderat celebrităţi ca actorul american Leonardo DiCaprio, are drept slogan ”Bolsonaro pune foc Amazoniei. Din nou. Tu de ce parte eşti?”.

Jair Bolsonaro susţine că, în fiecare an, ”incendiile au loc în aceleaşi locuri, în care indienii dau foc pentru a supravieţui, în zone deja defrişate”.

De la începutul anului, 71.673 de focare de incendii au fost identificate în Amazonia - cu 12% mai multe ca în aceeaşi perioadă din anii trecuţi.

Mai la sud, la Pantanal - cea mai mare zonă umedă de pe planetă şi un sanctuar -, incendiile s-au triplat.

Potrivit ultimelor date oficiae, 1.358 de kilometri pătraţi au fost despăduriţi luna trecută în Amazonia - cu 21% mai puţin ca în august 2019.

Însă dacă sunt luate în calcul datele culese din ianuarie, scăderea este de doar 5% faţă de 2019 - anul tuturor ”recordurilor”.

Bolsonaro a subliniat, de asemenea, că Brazilia asigură ”securitatea alimentară a unei şesimi din populaţia mondială, protejând 66% din vegetaţia nativă şi folosind doar 27% din teritoriu în agricultură”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.