Anna Ţivileva este o stea în ascensiune în cadrul Ministerului rus al Apărării şi are influenţă în cercul restrâns al lui Vladimir Putin. Ea este prima rudă căreia liderul rus i-a acordat public o funcţie guvernamentală. Potrivit a cinci persoane apropiate Kremlinului, fiica vărului decedat al lui Putin a fost numită secretar de stat pentru armată la sfârşitul săptămânii, după ce în iunie preşedintele o numise ministru adjunct, relatează Bloomberg.
Anna Ţivileva (născută Putina), în vârstă de 52 de ani, se bucură de un acces mai bun şi mai direct la Putin decât mulţi dintre superiorii săi de la Ministerul Apărării şi este considerată acum o figură politică serioasă, au declarat persoane apropiate Kremlinului, care au cerut să nu fie identificate din cauza naturii sensibile a subiectului. Ea este suficient de influentă pentru a avea întâlniri de lucru unu la unu cu Putin şi suficient de apropiată pentru a-l vedea la evenimente şi petreceri neoficiale, potrivit a două dintre persoane. Asta, în condiţiile în care liderul rus a devenit din ce în ce mai izolat, au spus trei dintre persoane, ceea ce a făcut ca acest acces să fie cu atât mai valoros.
În timp ce incursiunea militară a Ucrainei în Rusia din această lună provoacă o nouă umilinţă Kremlinului, Putin se bazează pe ajutoarele sale de încredere pentru a continua războiul pe care el l-a început în februarie 2022 şi care se află acum în cel de-al treilea an. El l-a însărcinat pe fostul său bodyguard personal, secretarul Consiliului de Stat Aleksei Diumin, să se ocupe direct de monitorizarea operaţiunilor de expulzare a ucrainenilor din regiunea Kursk, prima cucerire străină a unui teritoriu rusesc de la al Doilea Război Mondial.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În mai, Putin l-a înlocuit pe vechiul său aliat Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării cu Andrei Belousov, un economist tehnocrat devotat lui Putin, pe care l-a însărcinat să îmbunătăţească eficienţa maşinăriei militare a Rusiei pe fondul creşterii masive a cheltuielilor de stat.
CINE ESTE ANNA ŢIVILEVA
Putin i-a acordat şi mai multă putere nepoatei sale Ţivileva, promovând-o sâmbătă în funcţia de secretar de stat. Dacă înainte supraveghea locuinţele şi serviciile sociale pentru trupe, acum ea este principalul interlocutor între Ministerul Apărării şi parlament pentru toată legislaţia legată de armată şi deţine controlul asupra aparatului birocratic al ministerului.
Ascensiunea sa a fost facilitată, în parte, de capacitatea sa de a se dovedi utilă pentru Putin, în timp ce acesta îşi continua invazia din Ucraina. Ea l-a impresionat pe liderul rus cu activitatea sa după ce acesta a numit-o anul trecut să conducă un nou fond de stat creat pentru a ajuta soldaţii implicaţi în război. De asemenea, cu ceva ani în urmă, în 2018, soţul ei, Serghei Ţivilev, a fost numit viceguvernator şi apoi guvernator al regiunii carbonifere-cheie Kemerovo.
„Putin o promovează, aparent, pentru că a crezut că este destul de eficientă”, a declarat Evgheni Mincenko, un politolog care a lucrat cu Kremlinul. „Tandemul pe care l-a format cu soţul ei în regiunea Kemerovo a produs un rezultat bun, impresiile sunt în mare parte pozitive”, spune politologul.
Proekt Media, un site care este acum interzis în Rusia, a investigat şi a relatat despre legăturile de familie ale Ţivilevei cu Putin în 2022.
Putin, în vârstă de 71 de ani, nu discută despre familia sa în public, abţinându-se chiar să confirme identitatea celor două fiice adulte ale sale, în ciuda apariţiilor ocazionale ale acestora în mass-media, legate de carierele lor. Cu toate acestea, rudele sale au fost lipsite de griji, cu surse stabile de venit, fie că a fost vorba de o funcţie de conducere într-o întreprindere de stat sau de acţionariat într-o companie privată. Însă rudele sale au ales de obicei să stea departe de ochii publicului.
CUM I-AU CÂŞTIGAT ÎNCREDEREA LUI PUTIN ŢIVILEVA ŞI SOŢUL EI
Dar vremurile sunt diferite, iar Putin a plasat-o acum pe nepoata sa de văr într-un rol public în eşaloanele superioare ale Ministerului Apărării şi a permis ca soţul său să fie numit ministru al energiei.
Când Putin a devenit preşedinte în anul 2000, Ţivileva lucra ca psihiatru într-un oraş regional sărac din centrul Rusiei. În 2012, ea şi soţul ei au achiziţionat o participaţie majoritară la producătorul de cărbune de dimensiuni medii MC Kolmar. La scurt timp după aceea, Ţivileva a construit un patinoar, într-o perioadă în care Putin îşi demonstra public pasiunea pentru jocul de hochei, inclusiv marcând goluri împotriva unor legende ruseşti din domeniu. Guvernul a venit, de asemenea, în ajutorul regiunii, investind miliarde de ruble în infrastructura de transport şi energie, iar compania, pe care familia încă o controlează, a continuat să lanseze două noi facilităţi miniere.
Potrivit unei persoane apropiate Kremlinului, Putin a numit-o pe Ţivileva la conducerea fondului de stat pentru soldaţi „Apărătorii Patriei” anul trecut, în detrimentul candidaţilor propuşi de propriul său consilier pentru acest rol.
În timp ce bugetul fondului în 2023 a fost de 2,4 miliarde de ruble (26,3 milioane de dolari), prim-ministrul Mihail Mişustin s-a angajat în februarie să acorde 18 miliarde de ruble organizaţiei în acest an.
Ţivileva a făcut cea mai puternică impresie asupra lui Putin cu acest fond, demonstrând acelaşi entuziasm pentru sprijinirea efortului de război ca şi pentru patinaj cu ani înainte. Ea a transformat proiectul într-un instrument important pentru Kremlin, în condiţiile în care victimele militare ruseşti s-au înmulţit, ajungând, potrivit estimărilor occidentale, la 500 000 de oameni de la începutul invaziei.
Ţivileva este dură, ceea ce s-a dovedit a fi util în lupta cu Ministerul Apărării pentru a extinde atribuţiile fondului şi pentru a lucra cu toate categoriile de trupe care luptă în Ucraina, nu numai cu soldaţii întorşi acasă şi cu familiile celor decedaţi, a declarat o persoană familiarizată cu proiectul.
În prezent, greutatea sa politică este susţinută de abilitatea sa mediatică. Este primul adjunct din Ministerul Apărării care are propriul său canal Telegram şi are apariţii regulate la televiziune. „Are perspective bune”, conchide politologul Mincenko.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.