Administraţia preşedintelui american Joe Biden „este plină de speranţă” că mai multe persoane ţinute ostatie de Hamas vor fi eliberate, a declarat secretarul de stat Antony Blinken duminică, la NBC.
„Nu ştim de ce Hamas a ales să le elibereze mai întâi pe Natalie şi Judith (Raanan). Folosesc expresia ”mai întâi” intenţionat, pentru că, din nou, sperăm că vor urma mai mulţi”, a spus el. „Această activitate este ceva în care suntem angajaţi practic non-stop.”
El a afirmat că oficialii americani s-au angajat cu parteneri din regiune şi au discutat cu cei care ar putea avea influenţă asupra Hamas pentru a elibera ostaticii.
Blinken a spus că dintre cei 10 americani daţi dispăruţi, se crede că unii sunt ostatici, dar nu a oferit o cifră exactă.
„Ceea ce nu ştim cu siguranţă este dacă unii dintre cei nedescoperiţi sunt morţi şi pur şi simplu nu au fost identificaţi încă, sau dacă sunt ostatici. Dar avem o idee destul de puternică că un număr dintre cei 10, cel puţin, sunt ţinuţi în Gaza de Hamas”, a precizat el.
Întrebat dacă SUA doresc ca Israelul să-şi întârzie operaţiunea la sol până când mai mulţi ostatici vor fi eliberaţi – după cum a transmis CNN, invocând două surse informate despre discuţii – Blinken a răspuns că SUA vorbesc cu Israelul în mod regulat, dar a subliniat că Israelul este cel care decide.
Blinken a precizat că SUA rămân îngrijorate de o potenţială escaladare a în ceea ce priveşte forţele apropiate Iranului şi că sunt pregătite pentru această probabilitate.
„Luăm măsuri pentru a ne asigura că putem să ne apărăm efectiv oamenii şi să răspundem decisiv dacă este nevoie. Nu aceasta ne dorim, nu este ceea ce căutăm. Nu vrem escaladare”, a subliniat el.
Două femei, mamă şi fiică, au fost eliberate de Hamas vineri seară, din ”motive umanitare”. Ulterior, preşedintele SUA, Joe Biden, a mulţumit guvernelor din Qatar şi Israel pentru parteneriatul lor în vederea eliberării celor două ostatice americane, Judith şi Natalie Raanan, răpite în atacul din 7 octombrie din sudul Israelului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...