Oaia neagră a lui Donald Trump, procurorul special Robert Mueller este, totodată opusul său - auster, disciplinat, fugind de presă şi lumina reflectoarelor, el şi-a păstrat un larg respect în clasa politică, realizând ancheta cea mai sensibilă cu privire la puterea americană, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Timp de luni de zile, acest fost şef al FBI a încercat să răspundă unei întrebări decisive pentru viitorul Statelor Unite, şi anume: s-a înţeles preşedintele american cu Moscova pentru a obţine victoria în alegerile americane din 2016?

Indiferent la vacarmul politic şi mediatic, Robert Mueller, în vârstă de 74 de ani, a făcut totul pentru a scoate adevărul la iveală.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Loial obiceiurilor sale, el şi-a predat, simplu, vineri, raportul final secretarului Justiţiei Bill Barr, pe care l-a lăsat să gestioneze unda de şoc.

Robert Mueller este mai în vârstă cu doar doi ani ca Donald Trump. La fel ca acesta, s-a născut într-o familie bogată, în Nord-Estul american, a frecventat şcoli prestigioase şi este republican. Însă comparaţia se opreşte aici.

Pe cât de flamboaiant este preşedintele, chiar exagerat, omniprezent în media, pe atât îşi afişează Robert Mueller o austeritate calculată.

Purtând un costum închis la culoare, părul tuns corect, el nu caută să atragă privirea. În 2008, într-un discurs pe care l-a susţinut cu ocazia marcării a 100 de ani de la înfiinţarea FBI, el l-a citat pe tenismenul Arthur Ashe, în opinia căruia ”adevăratul eroism este remarcabil de sobru şi foarte puţin spectacular”.

Reluând pe cont propriu deviza poliţiei federale - ”fidelitate, curaj şi integritate” -, el le-a spus trupelor sale că ”mai mult decât un cuvânt de ordine, acesta este un mod de viaţă”.

”ADEVĂRUL”

Însărcinat în mai 2017 să supervizeze ancheta rusă, Robert Mueller a avut tot timpul grijă să rămână în umbră, exprimându-se prin intermediul documentelor judiciare, larg protejate de secret.

Avansând acoperit, el a inculpat aproximativ 30 de de persoane sau entităţi, a obţinut condamnarea unei părţi a acestora, fără să dezvăluie de ceea ce dispune despre preşedinte însuşi.

La audieri, el şi-a delegat locotenenţii. El nu a comunicat niciodată cu presa, lăsându-şi purtătorul de cuvânt să livreze nişte ”nu comentez” laconice.

Această rigoare i-a adus un larg respect din ambele părţi ale eşicherului politic, chiar dacă republicanii au urmărit cu o nervozitate avansarea lucrărilor sale.

Inclusiv preşedintele Donald Trump, care denunţă în buclă o nedreaptă ”vânătoare de vrăjitoare”, s-a abţinut să-l atace prea frontal. Însă i-a reproşat că a ”scăpat de sub control” sau că este ”părtinitor”, dar fără virulenţa care-i caracterizează adesea tweeturile.

Robert Mueller nu i-ar fi acordat atenţie, oricum.

Care este busola sa? Adevărul. ”Într-o zi, mi-a spus «orice-ai dezvălui, asigură-te că este adevărat»”, povesteşte pentru revista GQ unul dintre foştii săi subordonaţi la FBI, John Miller..

”100%”

Robert Mueller este un fost ofiţer din cadrul Corpului Puşcaşilor Marini, medaliat pentru curajul de care a dat dovadă în Războiul din Vietnam - altă diferenţă faţă de viitorul preşedinte, scutit din motive medicale. El şi-a consacrat după aceea viaţa serviciului public, pe când Donald Trump făcea avere în imobiliare.

După studii de drept, Robert Mueller a servit ca procuror federal, anchetând cu aceeaşi tenacitate împotriva gangului Hells Angels, mafiei sau bancherilor necinstinţi.

În calitate de numărul doi la Departamentul Justiţiei în timpul preşedinţiei lui George Bush tatăl, el a supervizat ancheta cu privire la explozia unui Boeing deasupra satului scoţian Lockerbie, care a ucis 270 de persoane, în 1988.

Numit la conducerea puternicei poliţii federale americane cu doar o săptămână înaintea atentatelor de la 11 septembrie 2001, Robert Mueller a rămas în post timp de 12 ani - cel mai îndelungat mandat după cel al fondatorului FBI Edgar Hoover.

În 2004, el a ameninţat să demisioneze, dacă preşedintele George Bush fiul ar fi insistat cu un program de interceptări extrajudiciare controversat.

În contextul în care mandatul urma să-i expire după zece ani de serviciu, preşedintele democrat Barack Obama i-a cerut, în 2011, să rămână la conducerea FBI încă doi ani.

Într-o dovadă de respect unanim faţă de persoana sa, această prelungire a fost aprobată cu un vot de 100% de către senatori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.