Hillary Clinton, care dacă-l va învinge pe Donald Trump marţi va deveni prima preşedintă din istoria Statelor Unite, şi-a petrecut ultimii 30 de ani în viaţa publică şi cu toate acestea mulţi alegători consideră că nu o cunosc cu adevărat, din cauza personalităţii ei complexe, iar uneori contradictorii, potrivit biografilor democratei, comentează Deutsche Welle.
Ea poate fi considerată lipsită de transparenţă, chiar duplicitară, de către o majoritate a americanilor, însă între biografii ei există un consens cu privire la felul în care este ea în realitate.
Muncitoare, motivată, perseverentă, bipartizană, moderată, metodică, conservatoare şi uneori arogantă - sunt epitete folosite în mod repetat de cei care au scris despre ea.
Karen Blumenthal, autoarea unei biografii a lui Clinton adresată tinerilor, merge până acolo încât spune despre ea că este "tipul studentului tocilar", un punct forte şi o slăbiciune în acelaşi timp.
"Ea nu are această abordare charismatică şi care inspiră a soţului ei ori a lui Barack Obama", spune Blumenthal. "Ea este tipul acela de persoană care vrei să-ţi fie vecină (...). Însă, noi, americanii, considerăm acest lucru plictisitor. În mare, ea e un pic plictisitoare", adaugă ea.
Richard Kreitner, de la prestigioasa revistă "The Nation" (de stânga), are o părere asemănătoare despre această femeie care îşi atrage o cotă negativă-record în opinia publică pentru o candidată democrată modernă la preşedinţie, dar care a fost votată, totuşi, de peste 20 de ori cea mai admirată femeie din America.
"Americanilor le plac oamenii care muncesc din greu şi sunt încăpăţânaţi", spune el. "Ar putea să o admire, fără să vrea să le fie preşedintă", adaugă el.
Criticii ar putea-o ataca din cauză că este liberală, însă ea şi-a început cariera ca republicană, iar acest lucru i se reflectă în continuare în personalitate.
"Este o persoană foarte motivată, foarte metodică şi mult mai conservatoare în privinţa metodologiei şi alegerii stilului de viaţă decât ar înţelege mulţi dintre criticii ei", spune James D. Boys, biograful britanic al lui Clinton.
Aceste caracterizări ar putea fi considerate nişte calităţi în alt mediu politic. Însă poziţia sa de centru şi voinţa sa de compromis au atât aspecte negative, cât şi aspecte pozitive.
CONVINGERI ŞI OPORTUNITATE POLITICĂ
Toţi cei trei analişti ai lui Clinton sunt de acord că există probleme în care este angajată - între care protecţia copilului, drepturile femeilor, îngrijiri de sănătate universale, echitatea socială şi o politică externă raţională, dacă nu cumva un pic cam dură.
Însă Kreitner consideră că fosta Primă Doamnă, senator din New York şi secretar de Stat, în vârstă de 69 de ani, este totodată un "priceput politician", care va fi maleabil dacă acest lucru este în interesul carierei.
"Se duce oriunde", argumentează Kreitner. "Aşa că va vota pentru război în Irak, dacă acesta pare să fie lucrul politic oportun de făcut. Hillary Clinton poate fi folosită pentru a face bine sau pentru a face rău, în funcţie de cine are puterea la momentul respectiv", consideră el.
Blumenthal subliniază că ea a fost elogiată atât de democraţi, cât şi de republicani, pentru activitatea sa în Senat, unde poziţia sa bipartizană şi-a dovedit eficienţa. Reversul medaliei este însă că agenda îi poate fi neclară.
"Este greu să ştii ce vrea cu adevărat, deoarece ea ascultă opinia dominantă şi sondajele, iar uneori face la stânga, alteori la dreapta, ca răspuns", spune ea.
Iar această ambiguitate este subliniată de ceea ce Boys consideră că este caracteristica ei dominantă, şi anume dorinţa de intimitate.
PERSONALITATE PUBLICĂ, FEMEIE PRIVATĂ
Spre deosebire de soţul ei Bill Clinton sau de adversarul ei republican Donald Trump, Hillary Clinton nu a părut vreodată în largul ei pe scena publică.
În armonie cu educaţia sa austeră, conservatoare, din clasa mijlocie, ea este puternic protectoare cu familia sa, un lucru demonstrat atunci când şi-a apărat soţul în timpul scandalurilor sexuale, în anii '90.
Însă această trăsătură alimentează ideea că are ceva de ascuns. Familia Clinton s-a confruntat în mod repetat cu acuzaţii referitoare la afaceri dubioase, iar Hillary poate a avut cel mai mult de suferit după dezvăluirea că a folosit un server privat de e-mail pe când era secretar de Stat.
"E-mailurile fac parte dintr-o poveste mai amplă a ceea ce consideră ea viaţă privată şi ceea ce criticii ei numesc secret", afirmă Boys. "Trebuie să spunem că maxima lui Clinton este că merită ca mai degrabă să fii prins decât să ceri permisiunea", adaugă el.
Blumenthal crede că dorinţa lui Clinton de viaţă privată îi tulbură, uneori, judecata.
"Este incredibil de strălucitoare, dar face unele dintre cele mai stupide lucruri", spune ea. "Aş pune e-mailurile în această categorie. Acest lucru este întru totul contrar oricărei transparenţe. Cred că a fost vorba despre o încercare de a-şi păstra o parte a vieţii departe de ochii publiculuii", adaugă ea.
Iar Kreitner evocă o anumită "aroganţă", care provine, în opinia sa, din faptul că s-a bucurat de putere atât de mult timp.
"Scandalul e-mailurilor este o ilustrare a modului în care face lucruri crezând că regulile nu li se aplică şi Clintonilor", consideră el.
PROBLEMA PERSONALITĂŢII
Indiferent de greşelile pe care le-a făcut şi de scandalurile în care singură s-a implicat, dacă această cursă către preşedinţie ar fi fost despre leadershipul politic experimentat ea s-ar fi încheiat în următoarea secundă de după momentul în care a fost învestită să candideze la preşedinţie, în contextul în care republicanii l-au desemnat pe Trump.
În pofida faptului că mulţi americani ar putea avea sentimentul că n-o cunosc ori nu au încredere în Clinton, ei au cu siguranţă o idee clară despre ceea ce vor obţine dacă ea se întoarce la Casa Albă.
Având în vedere cusururi uneori scandaloase ale rivalului ei, atunci de ce n-a reuşit să se impună detaşat în această campanie?
Boys atribuie acest lucru provocării de a găsi o imagine publică viabilă - ca femeie - în lumea dominată de bărbaţi a politicii.
"Totul se rezumă la personalitate", spune el. "Ceea ce-i lipseşte este capcitatea de a fi plăcut a lui Obama, care-l face atât de agreabil. Ea este o persoană faţă de care poporul american nu are şi nu va avea vreodată o slăbiciune. Ea crede că dacă afişează o parte mai afectuoasă, mai umană, acest lucru va fi percerput ca o slăbiciune", adaugă el.
În loc să se proiecteze în public, Clinton serveşte adesea ca obiect al proiecţiilor publicului. Citându-o pe poeta feministă americană Katha Pollitt, Kreitner o numeşte pe Clinton un "test Rorschach al dorinţelor şi fricilor noastre".
Însă toţi biografii lui Clinton cred că, în pofida defectelor sale, ea se află la nivelul provocărilor pe care le are de înfruntat în cel mai puternic post politic din lume.
"Dacă oamenii îi dau o şansă, eu cred că ea va fi foarte bună în această funcţie", apreciază Karen Blumenthal. "Cred că acea parte a ei care inspiră mai puţin şi care este mai puţin charismatică ar putea să o transforme într-o preşedintă şi mai de succes", adaugă ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
