Cel puţin 98 de persoane au murit în furtuni de nisip, în nordul Indiei, în noaptea de miercuri spre joi, au anunţat joi oficiali locali, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un bianţ anterior anunţa cel puţin 77 de morţi şi 143 de răniţi.

Rafale de vânt de până la 130 de kilometri pe oră au cauzat moartea a 65 de persoane în statul Uttar Pradesh şi a altor 33 în statul vecin Rajasthan, au declarat pentru AFP reprezentanţi ai autorităţilor care gestionează situaţii de catastrofă în cele dou state.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cea mai mare parte a morţilor a fost atribuită căderii unor arbori, stâlpi electrici şi ziduri, diborâte de rafale.

Furtuni asemănătoare au loc anual în India, încă aceasta este una dintre cele mai sângeroase din ultimele decenii.

Bilanţul ar putea să crească, în contextul în care salvatori căutau în continuare între dărâmături.

Proprietarul unui hotel din Alwar, în nordul Rajasthanului, Shivam Lohia a fost nevoit să-şi abandoneze maşina în drum şi să fugă pentru a-şi salva viaţa, după ce aproape că a fost luat pe sus de vânt.

”Nu am văzut o furtună atât de devastatoare de cel puţin 25 de ani. Tuturor le-a fost frică şi au încercat să se adăpostească, în timp ce arbori şi case erau luate pe sus. A fost un coşmar”, a declarat el pentru AFP.

Districtul Agra, unde se află celebrul Taj Mahal, este regiunea cea mai dur afectată, cu 43 de decese înregistrate în acest stadiu.

Celebrul mausoleu este intact.

O furtună s-a soldat cu 15 morţi, luna trecută, şi a spart două turnuri decorative la intrări în Taj Mahal.

Un văl alb a învăluit miercuri seara capitala indiană New Delhi, afectând vizibilitatea, după care au izbucnit furtuni violente. Niciun deces nu a fost semnalat însă  în acest megalopolis.

”Întristat de pierderile de vieţi din cauza furtunilor de nisip în mai multe locuri în India. Condoleanţe familiilor în doliu”, au scris pe Twitter serviciile premierului Narendra Modi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.