Alunecările de teren care au măturat plantaţii de ceai şi sate întregi din Kerala, în sudul Indiei, după ce ploile abundente au prăbuşit versanţi şi au declanşat torenţi de noroi, apă şi bolovani, s-au soldat, marţi, cu cel puţin 93 de morţi şi sute de dispăruţi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Versanţii dealurilor au cedat după miezul nopţii, în urma ploilor torenţiale de luni, în districtul Wayanad din Kerala, un stat cunoscut drept una dintre cele mai populare destinaţii turistice din India. Majoritatea victimelor sunt culegători de pe plantaţiile de ceai şi familiile acestora, care dormeau în adăposturi improvizate.

Imaginile televizate au arătat salvatori care se strecurau printre copaci dezrădăcinaţi şi structuri de tablă aplatizate, în timp ce pe versanţi erau împrăştiaţu bolovani şi se scurgea o apă noroioasă.

Cel puţin 93 de persoane au fost ucise în alunecările de teren, iar 100 de familii au rămas blocate în urma alunecărilor de teren, a relatat postul local Asianet TV.

Aproape 350 de familii locuiau în regiunea afectată, unde sunt plantaţii de ceai şi cardamom, iar până acum au fost salvate 250 de persoane, au declarat oficialii statului.

Inginerii armatei au fost aduşi pentru a ajuta la construirea unui pod de substituţie, după ce cel care lega zona afectată de cel mai apropiat oraş, Chooralmala, a fost distrus. Rashid Padikkalparamban, un rezident implicat în eforturile de salvare, a declarat că au existat cel puţin trei alunecări de teren în zonă începând cu miezul nopţii, care au distrus podul.

Biroul meteorologic a anunţat că marţi au avut loc precipitaţii extrem de abundente în nordul şi centrul statului Kerala, fiind prognozate precipitaţii suplimentare pe parcursul zilei.

Deşi zona este o destinaţie turistică bine cunoscută, cei mai afectaţi au fost localnicii, deoarece toate excursiile turistice au fost oprite începând de luni din cauza ploii.

Alunecările de teren de marţi sunt cel mai grav dezastru natural din acest stat din 2018, când inundaţiile puternice au ucis aproape 400 de persoane.

"Ne temem că gravitatea acestei tragedii este mult mai mare. Operaţiunile de salvare sunt desfăşurate", a declarat ministrul cabinetului de stat M. B. Rajesh pentru agenţia de ştiri ANI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.