Preşedintele american Joe Biden crede că „nu este nevoie de un nou Război Rece” cu China şi consideră că în competiţia dintre cele două puteri mondiale poate fi evitat conflictul, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După prima întâlnire faţă în faţă pe care a avut-o cu preşedintele chinez, Xi Jinping, luni, la summitul G20 de la Bali, Joe Biden le-a spus jurnaliştilor că au fost „sinceri şi clari unul cu celălalt, pe toate planurile”.

„Sunt absolut convins că nu trebuie să existe un nou Război Rece”, a declarat Biden, răspunzând unei întrebări în acest sens din partea presei.

Preşedintele american a mai spus că nu crede că există în prezent pericolul unei „încercări iminente” din partea Chinei de a invada Taiwanul.

De la preluarea mandatului, Biden a declarat în repetate rânduri că SUA au obligaţia de a proteja Taiwanul în cazul în care China ar încerca să invadeze şi să alipească insula autonomă. Dar luni, la conferinţa de presă de luni, Biden a declarat reporterilor că „i-a spus clar” lui Xi că politica SUA în legătură cu Taiwanul şi cu principiul „unei singure Chine” nu s-a schimbat deloc. „Este exact aceeaşi poziţie pe care am avut-o. Am spus clar că vrem să vedem rezolvate în mod paşnic problemele, astfel încât să nu se ajungă niciodată la asta”, a spus Biden cu referire la posibile escaladări. SUA se opun „schimbării unilaterale a statu quo-ului de către oricare dintre părţi”, a subliniat Biden.

„Şi sunt convins că a înţeles exact ce am spus. Eu am înţeles ceea ce el a spus”, a arătat Joe Biden, adăugând că a avut cu Xi Jinping o discuţie sinceră şi deschisă. „Eu am fost clar, el a fost clar”, a precizat preşedintele SUA, după ce convorbirile cu omologul său chinez au durat mai mult de trei ore.

Şeful Casei Albe a mai spus că are de gând să gestioneze „în mod responsabil” competiţia dintre China şi SUA.

„Am avut o conversaţie deschisă şi sinceră despre intenţiile şi priorităţile noastre. A fost clar - el a fost clar şi eu am fost clar - că vom apăra interesele şi valorile americane, vom promova drepturile universale ale omului, vom ţine la păstrarea ordinii internaţionale şi vom lucra alături de aliaţii şi partenerii noştri”, a declarat Biden. „Vom concura serios, dar eu nu caut conflicte. Am de gând să gestionez în mod responsabil competiţia”, a punctat Biden.

El a mai spus că SUA şi China „trebuie să poată conlucra” acolo unde se poate, pentru „a rezolva provocările globale” care necesită ca fiecare stat să se achite de responsabilităţile sale.

Alt subiect de pe agenda discuţiilor cu Xi Jinping a fost, inevitabil, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, iar Joe Biden a spus că el şi liderul chinez împărtăşesc opinia că ameninţarea cu recurgerea la arma nucleară este „total inacceptabilă”.

Preşedintele Biden a anunţat în context că secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa în China în curând pentru întâlniri care să dea curs discuţiilor avute luni cu preşedintele Xi.

„Astăzi, m-am întâlnit cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping. Am discutat despre responsabilitatea noastră de a împiedica să se transforme în conflict concurenţa dintre ţările noastre şi despre găsirea unor modalităţi de a lucra împreună la provocările comune care afectează comunitatea internaţională”, a transmis şi pe Twitter preşedintele Statelor Unite ale Americii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.