Preşedintele american Joe Biden a numit Japonia şi India "xenofobe", punându-le alături de Rusia şi China ca fiind ţări care "nu doresc imigranţi", o declaraţie făcută miercuri la o reuniune de campanie, care a dat însă bătăi de cap Casei Albe, pentru că remarca sa, în special la adresa Japoniei, vine la doar câteva săptămâni după ce a numit alianţa SUA-Japonia "de neîntrecut" în timpul unei vizite de stat a premierului Fumio Kishida, relatează BBC.
India este, de asemenea, un partener-cheie al SUA, în ciuda preocupărilor SUA cu privire la drepturile omului şi libertăţile religioase din această ţară.
Casa Albă a minimalizat comentariile, afirmând că preşedintele "apreciază" prietenia cu India şi Japonia şi nu a vrut să jignească niciuna dintre cele două ţări.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vorbind în faţa unui public american predominant de origine asiatică, la un eveniment de strângere de fonduri pentru campania sa electorală, Biden a spus miercuri seara că alegerile din noiembrie din SUA sunt despre "libertate, America şi democraţie".
"Unul dintre motivele pentru care economia noastră este în creştere se datorează dumneavoastră şi multor altora. De ce? Pentru că noi îi primim pe imigranţi", a adăugat el. "Gândiţi-vă la asta. De ce China stagnează atât de mult din punct de vedere economic? De ce Japonia are probleme. De ce are Rusia probleme? De ce India? Pentru că sunt xenofobe. Nu vor imigranţi", a declarat preşedintele.
BBC precizează a contactat ambasadele SUA din Japonia, India, China şi Rusia pentru comentarii, dar nu a primit un răspuns imediat.
Declaraţiile au atras însă critici din partea comentatorilor americani.
Elbridge Colby, fost adjunct al secretarului adjunct al apărării în administraţia Trump, a scris că Japonia şi India "sunt doi dintre cei mai puternici şi importanţi aliaţi" ai Americii. "Ar trebui să le vorbim cu respect, pe care îl impun şi îl merită", a adăugat el. "Aplicarea unor viziuni progresiste parohiale aliaţilor noştri este arogantă şi prostească", a comentat fostul oficial.
CARE ESTE REALITATEA
Deşi Japonia, India şi China au relativ puţini lucrători născuţi în străinătate, Rusia se bazează în mare măsură pe forţa de muncă imigrantă, mare parte din ea fiind atrasă din Asia Centrală.
În timp ce creşterea economică a fost slabă în Japonia şi China, economia militarizată a Rusiei şi-a revenit uşor anul trecut, în ciuda sancţiunilor internaţionale, iar războiul său cu Ucraina continuă,.
Între timp, India a înregistrat o creştere constantă şi a depăşit Marea Britanie în 2023 pentru a deveni a cincea cea mai mare economie a lumii.
În timp ce Japonia a avut timp de decenii una dintre cele mai restrictive politici în materie de imigraţie din lume, a încercat recent să abordeze problema reducerii constante a populaţiei prin facilitarea intrării lucrătorilor străini.
Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional a prognozat că fiecare ţară va înregistra în 2024 o încetinire a creşterii economice faţă de anul precedent, variind de la 0,9% în Japonia, ţară foarte dezvoltată, la 6,8% în India, ţară emergentă. Aceştia au prognozat că Statele Unite vor creşte cu 2,7%, uşor mai rapid decât rata de 2,5% înregistrată anul trecut. Mulţi economişti atribuie performanţa mai bună decât aşteptările, în parte, imigranţilor care extind forţa de muncă a ţării.
EFECTUL DECLARAŢIILOR LUI BIDEN
Îngrijorarea legată de migraţia ilegală a devenit o problemă de top pentru mulţi alegători americani înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.
Biden s-a străduit să curteze relaţii economice şi politice extinse cu ţări precum Japonia şi India pentru a contracara China şi Rusia la nivel global.
Casa Albă a negat că declaraţiile lui Biden au fost făcute în sens depreciativ, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională John Kirby afirmând că acesta a făcut o remarcă mai amplă cu privire la politica de imigraţie a SUA. "Aliaţii şi partenerii noştri ştiu bine, în mod tangibil, cât de mult preţuieşte preşedintele Biden prietenia lor, cooperarea lor", a declarat Kirby. "Ei înţeleg cât de mult apreciază el, complet şi total, ideea de alianţe şi parteneriate", a adăugat oficialul Casei Albe.
Sadanand Dhume, expert în Asia de Sud la American Enterprise Institute, cu sediul la Washington, a declarat pentru BBC că declaraţiile preşedintelui Biden vor fi probabil prost primite în India, care se confruntă cu o "recrudescenţă naţionalistă".
"Va confirma ideea împărtăşită de o parte a indienilor că Biden nu este prietenos cu India", a spus el. "Ei nu vor primi cu plăcere faptul că au fost puşi alături de ţări autoritare precum China".
La sfârşitul lunii aprilie, un raport al Departamentului de Stat al SUA a constatat încălcări "semnificative" ale drepturilor omului în India, despre care guvernul de la New Delhi a spus că "este profund părtinitor şi reflectă o înţelegere foarte slabă a Indiei".
Totuşi, pe termen lung, Dhume crede că aceste remarci sunt o "furtună într-un pahar cu apă" şi "este puţin probabil să afecteze în mod semnificativ relaţiile dintre SUA şi India".
Biden, care l-a caracterizat în mod repetat pe fostul preşedinte american Donald Trump ca fiind xenofob în timpul campaniei sale pentru 2020, a adoptat o abordare din ce în ce mai restrictivă faţă de imigraţie, pe fondul furiei generalizate - de ambele părţi ale spectrului politic - faţă de modul în care a gestionat frontiera dintre SUA şi Mexic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.