Preşedintele american Joe Biden şi omologul său sud-coreean Moon Jae-in promovează dialogul cu Coreea de Nord, vor să acţioneze împreună în vederea unei ”denuclearizări” complete a peninsulei coreene, iar şeful statului american se declară pregătit să îl întâlnească pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, cu condiţia ca acesta să discute despre programul nuclear nord-coreean, iar oficiali americani şi nord-coreeni să pregătească terenul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu nou voi face ceea ce s-a făcut într-un trecut recent. Nu-i voi da tot ceea ce vrea, şi anume recunoaşterea legitimităţii sale pe plan internaţional. Nu-l voi lăsa să dea impresia greşită că devine mai serios în anumite subiecte, când de fapt nu aceasta este intenţia sa”, a declarat Joe Biden.

Şeful statului american îşi marchează astfel diferenţa faţă de predecesorul său Donald Trump, care a participat la trei reuniuni cu Kim Jong Un şi de la care a primit scrisori ”magnifice”.

Joe Biden nu a anunţat vreo evoluţie în relaţiile dintre Washington şi Phenian, în contextul în care Casa Albă anunţa în martie că preşedintele american nu intenţionează să îl întâlnească pe dictatorul nord-coreean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.