Preşedintele SUA, Joe Biden, a prezentat o propunere radicală de reformare a Curţii Supreme, solicitând legislatorilor să stabilească limite ale mandatelor judecătorilor şi să formuleze un cod etic "pentru a restabili încrederea şi responsabilitatea" celor nouă judecători ai instanţei, relatează BBC.
Curtea Supremă, care are acum o majoritate conservatoare, a devenit un câmp de luptă politică în ultimii ani, cei nouă judecători ai săi - nealeşi şi numiţi în funcţie pe viaţă - jucând un rol puternic în viaţa americană, de la avorturi la chestiuni de mediu.
De asemenea, Joe Biden a cerut Congresului să adopte un amendament constituţional care să limiteze imunitatea prezidenţială, o măsură care ar anula o decizie recentă a Curţii Supreme.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Este însă puţin probabil ca eforturile de reformare a Curţii să fie adoptate de Congresul SUA, notează BBC. Cu toate acestea, democraţii speră că insistenţa preşedintelui pentru reformă poate ajuta la galvanizarea alegătorilor înainte de alegerile din noiembrie 2024.
Curtea Supremă s-a pronunţat într-o serie de cazuri istorice în ultimii doi ani, începând cu încetarea dreptului constituţional la avort, în iunie 2022. În acelaşi timp, aceasta a fost urmărită de acuzaţii de încălcare a eticii judiciare, în special după ce jurnaliştii au descoperit că judecătorul Clarence Thomas nu a declarat cadourile primite.
Într-un articol de opinie publicat luni dimineaţă în The Washington Post, Joe Biden a declarat că "ceea ce se întâmplă acum nu este normal".
"Subminează încrederea publicului în deciziile Curţii, inclusiv în cele cu impact asupra libertăţilor personale", a scris preşedintele. "Ne aflăm acum într-o breşă", atrage el atenţia.
CE PROPUNE BIDEN
Pentru a răspunde acestor preocupări, preşedintele Biden propune să se pună capăt numirilor pe viaţă la Curte. În schimb, el consideră că preşedinţii în exerciţiu ar trebui să numească un nou judecător la fiecare doi ani, care ar servi apoi o perioadă de 18 ani.
Susţinătorii reformei au sugerat anterior că termenele eşalonate de 18 ani ar contribui la depolitizarea Curţii şi ar face-o mai echilibrată şi mai reprezentativă pentru populaţie.
În plus, Biden face presiuni asupra Congresului pentru a stabili un nou cod de etică care ar obliga judecătorii să-şi dezvăluie cadourile şi să evite activităţile politice evidente. Deşi instanţa a publicat anul trecut un cod de etică pentru prima dată în istoria sa, codul nu are niciun mecanism de aplicare.
"Orice alt judecător federal este legat de un cod de conduită aplicabil", a scris preşedintele. "Nu există niciun motiv pentru care Curtea Supremă să fie exceptată", a insistat el.
În cele din urmă, Biden speră să fie votat un amendament la Constituţia SUA care să anuleze o hotărâre din 1 iulie prin care Curtea Supremă a declarat că Donald Trump şi alţi foşti preşedinţi sunt imuni faţă de urmărirea penală. În hotărârea controversată, judecătorii Curţii au constatat că un preşedinte are imunitate pentru "acte oficiale", dar nu şi pentru "acte neoficiale".
În articolul său de opinie, Biden argumentează că amendamentul propus - pe care l-a numit amendamentul "Nimeni nu este mai presus de lege" - ar "clarifica faptul că nu există imunitate pentru infracţiunile comise de un fost preşedinte în timpul mandatului".
"Împărtăşesc credinţa fondatorilor noştri că puterea preşedintelui este limitată, nu absolută", a scris el. "Suntem o naţiune a legilor - nu a regilor sau a dictatorilor", scrie Joe Biden.
REPUBLICANII, TOTAL ÎMPOTRIVĂ
Republicanii au respins eforturile de reformare a Curţii. Duminică, de exemplu, senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud a declarat pentru CBS că democraţii nu au făcut niciun efort în acest sens atunci când un grup de judecători cu orientare mai liberală "emitea opinii care le plăceau".
La începutul acestei luni, Trump a descris, de asemenea, eforturile de reformare a Curţii drept un atac "ilegal" şi "neconstituţional" asupra unei instituţii "sacre".
"Democraţii încearcă să intervină în alegerile noastre prezidenţiale şi să ne distrugă sistemul de justiţie, atacându-şi adversarul politic, pe mine şi onorabila noastră Curte Supremă", a scris Trump. "Trebuie să luptăm pentru instanţele noastre corecte şi independente şi să ne protejăm ţara", a îndemnat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.