Preşedintele Joe Biden a declarat vineri că intenţionează să-l învingă pe rivalul republican Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie, fără a da vreun semn că ar lua în considerare abandonarea cursei după prestaţia slabă de la dezbaterea avută joi, care i-a consternat pe colegii democraţi, relatează Reuters.
"Ştiu că nu sunt un om tânăr, ca să spun lucrurilor pe nume", a declarat un Biden exuberant la un miting ţinut la o zi după confruntarea faţă în faţă cu rivalul său republican, care a fost văzută în general ca o înfrângere pentru preşedintele în vârstă de 81 de ani. "Nu mai merg la fel de uşor ca înainte, nu mai vorbesc la fel de lin ca înainte, nu mai dezbat la fel de bine ca înainte", a recunoscut el, în timp ce mulţimea scanda "încă patru ani".
"Nu aş fi candidat din nou dacă nu aş fi crezut din toată inima şi din tot sufletul meu că pot face acest lucru. Miza este prea mare", a adăugat Biden.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Folks, I might not walk as easily or talk as smoothly as I used to.
— Joe Biden (@JoeBiden) June 28, 2024
I might not debate as well as I used to.
But what I do know is how to tell the truth.pic.twitter.com/ep5D0EhT5P
Poticnirile verbale ale lui Biden şi răspunsurile ocazional inconsistente din timpul dezbaterii au sporit îngrijorarea alegătorilor că ar putea să nu fie apt să îndeplinească un nou mandat de patru ani şi i-au determinat pe unii dintre colegii săi democraţi să se întrebe dacă l-ar putea înlocui la alegerile americane din 5 noiembrie.
La rândul său, Trump, în vârstă de 78 de ani, a prezentat o serie de afirmaţii false pe parcursul dezbaterii şi a deviat întrebările, stârnind în continuare îngrijorări cu privire la propria sa aptitudine pentru funcţie, însă mare parte din atenţia de după dezbatere a fost îndreptată către Biden, în special în rândul democraţilor.
Hakeem Jeffries, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor a SUA, a evitat să răspundă direct când a fost întrebat dacă mai are încredere în candidatura lui Biden. "Susţin biletul. Susţin majoritatea democrată din Senat. Vom face tot posibilul pentru a prelua Camera în noiembrie. Vă mulţumesc tuturor", le-a spus el reporterilor.
Şi alţi democraţi au ezitat când au fost întrebaţi dacă Biden ar trebui să rămână în cursă. "Aceasta este decizia preşedintelui", a declarat senatorul democrat Jack Reed la un post local de televiziune din Rhode Island.
Campania lui Biden a declarat că a strâns 14 milioane de dolari joi şi vineri şi a înregistrat cea mai bună oră de strângere de fonduri imediat după dezbaterea de joi seară. Campania lui Trump a declarat că a strâns 8 milioane de dolari în seara dezbaterii.
Un posibil punct pozitiv pentru Biden: datele preliminare privind audienţa au arătat că doar 48 de milioane de americani au urmărit dezbaterea, cu mult sub cele 73 de milioane care au urmărit ultima confruntare dintre candidaţi în 2020.
Biden, deja cel mai vârstnic preşedinte american din istorie, s-a confruntat doar cu o opoziţie simbolică în timpul competiţiei de nominalizare din cadrul partidului, care a durat luni întregi, şi şi-a asigurat suficient sprijin pentru a-şi garanta locul în calitate de candidat democrat.
Fostul preşedinte Trump şi-a depăşit, de asemenea, contracandidaţii din interiorul partidului la începutul anului, pregătind terenul pentru o luptă lungă şi dură în alegerile generale.
APELURI CA BIDEN SĂ SE RETRAGĂ
Trei editorialişti de la secţiunea de opinie (de stânga) a New York Times i-au cerut lui Biden să se retragă din cursă. Un donator al lui Biden, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a calificat prestaţia acestuia drept "descalificantp" şi a prezis că unii democraţi vor insista să se retragă. Acest lucru ar da timp partidului să aleagă un alt candidat la convenţia naţională, care va începe la 19 august - un proces potenţial complicat, care ar putea să o opună pe Kamala Harris, prima femeie de culoare vicepreşedinte al ţării, unor guvernatori şi altor oficiali democraţi ale căror nume au fost vehiculate ca posibili înlocuitori ai lui Biden.
"Dacă a luat această decizie, este important să o folosim în avantajul nostru", a declarat reprezentanta democrată Katie Porter la o conferinţă în Colorado.
Oficialii democraţi au minimalizat, de altfel, posibilitatea ca Biden să se retragă. "Este puţin probabil să se întâmple", a declarat Mitch Landrieu, copreşedinte al campaniei lui Biden, la CNN.
Un membru al staff-ului de campanie, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că personalul a fost frustrat de performanţa slabă a lui Biden şi speră că aceasta îi va determina pe strategii de top să îşi regândească abordarea.
Cu toate acestea, alţi consilieri şi aliaţi au declarat în privat că nu cred că repercusiunile dezbaterii îi vor ameninţa şansele de a câştiga nominalizarea.
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi alţi democraţi de rang înalt - inclusiv posibili înlocuitori precum guvernatorul Californiei Gavin Newsom - au declarat că nu îl abandonează pe Biden. "Menţineţi cursul. Calm", a spus reprezentantul Jim Clyburn.
Interviurile cu alegătorii indecişi au confirmat că a fost o noapte proastă pentru Biden. Aceştia au descris prestaţia sa ca fiind slabă, jenantă şi greu de urmărit.
Campania lui Trump a lansat vineri un videoclip care evidenţiază poticnirile lui Biden. "Noaptea trecută, lumea a văzut cine este el. Este incapabil să servească ţara", a declarat purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt.
Un consilier republican, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că dezbaterea îl va ajuta pe republicani în state cu tendinţe democrate precum Virginia şi Minnesota.
În timp ce susţinătorii lui Trump se adunau cu câteva ore înainte de un miting în Virginia, unii au spus că au fost frapaţi de performanţa slabă a lui Biden. "Mi-e teamă că îl vor înlocui şi vor pune pe cineva mai competitiv", a declarat Mike Boatman, care susţine că a participat la mai mult de 90 de mitinguri Trump.
Prestaţia şubredă a lui Biden în cadrul dezbaterii a stârnit reacţii globale stupefiante vineri, provocând apeluri publice pentru ca acesta să se retragă şi lăsând probabil unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Americii să se pregătească pentru revenirea lui Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...