Preşedintele american Joe Biden a exprimat sprijinul Statelor Unite pentru aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei, ţări pe care le-a calificat drept ”mari democraţii şi doi parteneri apropiaţi, foarte capabili să se alăture celei mai puternice alianţe defensive din istorie”. El a subliniat că Suedia şi Finlanda sunt ”mândre şi independente” şi îndeplinesc toate cerinţele NATO, ”şi chiar mai mult”. Biden a mai precizat că va prezenta Congresului SUA rapoarte privind aderarea ambelor ţări, relatează CNN.
”Astăzi sunt mândru să salut şi să ofer sprijinul puternic al Statelor Unite pentru cererile a două mari democraţii şi a doi parteneri apropiaţi, foarte capabili, de a se alătura celei mai puternice alianţe defensive din istoria lumii”, a declarat liderul american Biden în Rose Garden, în compania omologului său finlandez, Sauli Niinisto, şi premierului suedez, Magdalena Andersson.
Preşedintele SUA a calificat Suedia şi Finlanda drept două state ”mândre şi independente”, care îşi ”exercită drepturile suverane pe care toate statele le posedă cu scopul de a-şi decide propria securitate”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Nu există nicio îndoială: NATO este relevantă, este eficientă şi este mai necesară acum ca niciodată”, a subliniat Biden.
Liderul SUA a catalogat această zi ca fiind ”memorabilă”.
El a adăugat că Suedia şi Finlanda se numără printre ”cei mai apropiaţi parteneri” ai Statelor Unite ”într-o serie de chestiuni”.
”Trupele finlandeze şi suedeze au servit deja umăr la umăr cu forţele americane şi NATO în Kosovo, în Afganistan şi în Irak”, a mai spus el.
Biden a precizat că ţările îndeplinesc deja toate cerinţele NATO, ”şi chiar mai mult”.
O Pres. Biden recebeu hj na Casa Branca o presidente finlandês Sauli Niinisto e a primeira-ministra sueca Magdalena Andersson. Uma grande demonstração de apoio dos EUA à adesão da Suécia e da Finlândia à OTAN. pic.twitter.com/G8F4ERcKTB
— Hoje no Mundo Militar (@hoje_no) May 19, 2022
Existenţa a doi membri în nordul Europei ”va spori securitatea alianţei şi va aprofunda cooperarea în materie de securitate în afara frontierelor (n.r. alianţei)”, a mai precizat Biden.
Şeful statului american a amintit că ambele state nordice cooperează împreună cu Washington şi alţi parteneri în vederea oferirii sprijinului poporului ucrainean, care ” îşi apără libertatea împotriva invaziei Rusiei”.
El a mai argumentat că administraţia sa va prezenta Congresului SUA rapoarte privind aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a ambelor ţări.
Preşedintele Statelor Unite a făcut apel la leadershipul Senatului să ofere această aprobare ”cât mai repede posibil, odată ce opinia tuturor aliaţilor este abordată şi NATO adoptă protocolul de aderare”.
În Statele Unite ale Americii, cel puţin două treimi din Senat trebuie să voteze în favoarea aprobării de noi state membre în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. În mod similar, Parlamentele tuturor celor 30 de membri actuali trebuie să aprobe cererile de aderare ale noilor solicitanţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.