Experţii au dezamorsat vineri o bombă britanică din al doilea război mondial în Berlin după ce au evacuat o zonă din centrul oraşului inclusiv principala staţie de tren, un spital şi Ministerul Economiei, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bomba, cântărind 500 de kilograme, a fost descoperită în timpul unor lucrări de construcţii, la peste 70 de ani distanţă de la sfârşitul războiului.

În timpul operaţiunii de dezamorsare, în jur de 10.000 de persoane au fost evacuate vineri, începând cu ora 09.00, pe o rază de 800 de metri de la locul în care a fost descoperită bomba.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Autorităţile au confirmat ulterior că operaţiunea s-a încheiat cu succes şi că activităţile din oraş au revenit la normal.

În Germania, în fiecare an sunt descoperite bombe din timpul războiului. În 2017, aproximativ 60.000 de persoane au fost evacuate din locuinţe în Frankfurt după ce a fost descoperită o bombă britanică.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.