Fostul papă german Benedict al XVI-lea a cerut să-i fie retras numele de pe o carte controversată, a anunţat marţi secretarul său particular Georg Gaenswein, citat de agenţia italiană de presă Ansa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cartea pare să aibă scopul să influenţeze opinia Papei Francisc în spionoasa problemă a celibatului preoţilor.

Papa emerit nu vrea să fie creditat drept coautor al cărţii, care abordează problema celibatului preoţilor, dă asigurări secretarul particular al lui Benedict.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Pot confirma că în această dimineaţă, la indicaţia emeritului papă, i-am solicitat cardinalului Robert Sarah", principalul autor al cărţii, "să contacteze editorii volumului şi să-i roage să şteargă numele Benedict al XVI-lea", a declarat monseniorul Gaenswein, potrivit aceleiaşi surse.

Cartea în chestiune, intitulată "Despre profunzimile inimilor noastre" prezintă pe copertă fotografia lui Benedict al XVI-lea şi a cardinalului Sarah, indicând astfel că cei doi sunt autorii.

Cotidianul francez Le Figaro a publicat duminică fragmente din această carte prezentată drept o colaborare între cei doi înalţi prelaţi.

Joseph Ratzinger a solicitat nu doar ca numele să fie şters din calitatea de coautor, dar şi semnătura sa din introducerea şi concluziile cărţii, precizează Gaenswein.

"Emeritul papă ştia că Robert Sarah pregătea o carte şi i-a trimis unul dintre articolele sale de sacerdot permiţându-i să-l folosească cum credea. Cu toate acestea, el nu a aprobat un proiect anume cu dublă semnătură şi nici nu a văzut sau autorizat coperta", a precizat secretarul german care lucrează cu Benedict al XVI-lea de mai mulţi ani.

"Este vorba despre o neînţelegere care nu pune la îndoială buna credinţă a cardinalului Sarah", a concluzionat Gaenswein.

"Benedict al XVI-lea nu a scris o carte la patru mâini cu Sarah. Este clar că este vorba despre o afacere editorială şi mediatică de care Benedict al XVI-lea se distanţează", a afirmat o sursă de la Vatican sub anonimat, citată de Elisabetta Piqué, corespondenta la Vatican pentru La Nacion şi considerată o apropiată a actualului Suveran pontif argentian, compatriotul ei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.