Ministerul chinez de Externe confirmă luni că un balon observat deasupra Americii Latine, desemnat de către Statele Unite drept un dispozitiv de ”supraveghere” provine din China şi precizează că este ”de natură civilă”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din cauza climei şi a limitării în privinţa manevrabilităţii, acest balon a deviat serios de la traiectoria prevăzută şi s-a rărăcit pe cer deasupra Americii Latine şi Caraibilor”, anunţă o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning.

Departamentul american al Apărării a anunţat duminică reperarea unui al doilea ”balon de supraveghere chinez” deasupra Americii Latine.

Columbia a anunţat în weekend că un balon i-a survolat teritoriul.

”În urma unor verificări s-a dovedit că acest balin fără pilot provine din China. El este de natură civilă şi este folosit în teste de zbor”, a anunţat Mao Ning.

Ea nu precizează cărei entităţi aparţine balonul.

Forţele Aeierne columbiene au anunţat că balonul a fost descoperit vineri dimineaţa şi a fost supravegheat până când a părăsit spaţiul aerian columbian.

Autorităţile militare ale acestei ţări din America de Sud au dat asigurări că balonul nu a ”ameninţat” niciun moment securittatea şi apărarea Columbiei.

Ele nu au oferit niciun detaliu despre localizarea sau traiectoria balonului.

Armata americană a doborât sâmbătă, în largul coastelor South Carolina (sud-est), primul balon chinez - considerat de Pentagon un dispozitiv spion.

China a subliniat că este vorba despre o aeronavă civilă şi a acuzat Statele Unite de faptul că a ”reacţionat exagerat” şi a folosit forţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.