Beijingul a avertizat marţi Statele Unite cu eventuale represalii, după ce Washingtonul a anunţat o anchetă vizând China în dosarul proprietăţii intelectuale - un nou atac al lui Donald Trump în relaţiile comerciale chinezo-americane, relatează AFP.
Preşedintele american a semnat luni un ”memorandum” care-i cere reprezentantului său însărcinat cu Comerţul (USTR) Robert Lighthizer să efectueze o anchetă cu scopul de a stabili dacă politica comercială chineză dăunează întreprinderilor americane în domeniul proprietăţii intelectuale.
”Noi ne vom apăra muncitorii, ne vom apăra inovaţia, creaţia şi intenţiile care sunt motorul magnificei noastre ţări”, a subliniat el, acuzând în mod deschis Beijingul de ”furt de proprietate intelectuală americană”.
Acest anunţ a fost făcut în plină escaladare a tensiunilor în dosarul nord-coreean, după ce Donald Trump a îndemnat China, principalul aliat la Phenianului, ”să facă mai mult” în a exercita presiuni asupra turbulentului său vecin.
China a reacţionat dur după anunţarea acestei anchete, susceptibile să conducă la impunerea unor sancţiuni. ”Dacă Statele Unite adoptă măsuri care aduc atingere schimburilor comerciale bilaterale (...), China nu va sta fără să facă ceva”, a subliniat marţi Ministerul chinez al Comerţului.
”China va adopta cu siguranţă toate măsurile adecvate în vederea apărării viguroase a drepturilor şi intereselor sale legitime”, a insistat el, citat într-un comunicat.
Înainte de semnarea efectivă a moratoriului american, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying, a avertizat, luni, cu privire la riscul unui ”război comercial” din care ”nimeni nu va ieşi învingător”.
NUMEROASE ANCHETE
Washingtonul este îngrijorat de sistemul de coîntreprindere ("joint-ventures") impus de Beijing întreprinderile americane. În schimbul unui acces pe piaţa chineză, aceste firme sunt obligate să împărtăşească cu partenerii locali o parte a know-how-ului lor tehnologic.
Însă Hua a apreciat luni că orice diferend comercial ar trebui să fie soluţionat numai în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Statele Unite constituie al doilea partener comercial al Chinei, după Uniunea Europană (UE), însă fricţiunile se multiplică între cele două puteri.
Noua procedură americană tocmai se adaugă multor alte anchete deja deschise de către Washington împotriva Chinei în dosarul comercial - cu privire la oţel şi aluminiu - după venirea la putere a lui Donald Trump.
Însă ea nu echivalează, totuşi, cu declanşarea unui conflict imediat. Lui Lighthizer îi revine să stabilească probele unor eventuale abuzuri chineze în vederea deschiderii unei anchete oficiale - un proces care poate dura până la un an, potrivit unor reprezentanţi ai administraţiei americane.
Lighthizer a subliniat luni că va angaja ”o anchetă exhaustivă şi, dacă este necesar, va lua măsuri în vederea protejării viitorului industriei americane”, adăugând că îi va prezenta un raport preşedintelui ”cât mai rapid posibil”.
Beijingul subliniază bună-credinţa sa, în contextul în care regimul comunist a înfiinţat în ultimii ani tribunale specializate în dosare de proprietate intelectuală. ”China continuă să-şi îmbunătăţească legislaţia şi soliditatea aparatului său administrativ şi judiciar” în acest domeniu, a subliniat marţi Ministerul Comerţului.
DEFICIT COMERCIAL
De când a ajuns la Casa Albă, Trump şi administraţia sa şi-au multiplicat avertizările în legătură cu ceea ce denunţă drept o politică neloială comercială a Beijingului.
Deficitul comercial al Statelor Unite faţă de China s-a apropiat de suma de 350 de miliarde de dolari în 2016, iar Trump nu a încetat să denunţe consecinţele importurilor chineze asupra locurilor de muncă în sectoare ca cel al oţelului.
În afară de măsuri preliminare adoptate săptămâna trecută împotriva importurilor chineze de foi de aluminiu, Statele Unite s-au abţinut până acum să impună sancţiuni substanţiale.
Donald Trump a declarat joi că, ”dacă China ne ajută (cu privire la Coreea de Nord), voi avea o abordare diferită în comerţ. O abordare foarte diferită”.
Cu toate acestea, reprezentanţi ai administraţiei americane au negat cu insistenţă orice legătură între acest ultim avatar comercial şi criza nord-coreeană.
Aceasta este de altfel şi abordarea Beijingului. ”Problema peninsulei coreene şi comeţului chinezo-american nu au absolut nimic a face”, a subliniat luni Ministerul chinez de Externe.
Beijingul a votat pe 5 august ”pentru” o rezoluţie prezentată în Consiliul de Securitate al ONU de către Washington care consolidează sancţiunile impuse Phanianului.
În vederea aplicării acestei rezoluţii, China a anunţat luni că-şi suspendă toate importurile de fier, plumb, minereuri ale acestor două metale şi de fructe de mare provenind din Coreea de Nord.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...