O delegaţie ucraineană a sosit, marţi, la Istanbul, Turcia, pentru discuţii de pace cu omologii lor ruşi, transmite BBC. Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Delegaţia este condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, precum şi de Mihail Podolyak, şeful biroului preşedintelui.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipa de negociere spune că prioritatea lor principală este să asigure o încetare a focului, deşi există scepticism cu privire la probabilitatea acestui lucru.
 
Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).
 
Printre altele, Rusia cere Ucrainei să renunţe la orice intenţie de aderare la NATO - o problemă asupra căreia preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să facă compromisuri.
 
Alte probleme spinoase care se aşteaptă să fie discutate includ soarta regiunilor controlate de separatişti din estul Ucrainei, precum şi statutul Crimeei, care a fost anexată oficial de Rusia în 2014.
 

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, ”au convenit că următoarea întâlnire a delegaţiilor ruse şi ucrainene va avea loc la Istanbul”, se preciza într-un comunicat al Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce, publicat duminică. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.