Preşedintele Barack Obama a dat asigurări luni noaptea, în prima conferinţă de presă de după alegerile prezidenţiale, că republicanul Donald Trump are de gând să guverneze Statele Unite într-un mod mai pragmatic decât a sugerat în timpul cursei pentru Casa Albă. De asemenea, liderul american a explicat că preşedintele republican are un angajament de respectat vizavi de partenerii NATO, transmite Washington Post.
”Urmează să fie preşedinte în ciuda experienţelor sau presupunelor pe care le-a lansat în Casa Albă. Administraţia are o metodă de a trezi orice preşedinte la realitate”, a declarat Barack Obama, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu Donald Trump.
Prima conferinţă de presă a liderului american după scrutinul prezidenţial a avut loc cu puţin timp înainte de plecarea într-o vizită internaţională în Grecia, Germania şi Peru. Preşedintele Obama urmească să se întâlnească cu zeci de lideri internaţionali, care îşi vor prezenta îngrijorările legate de viitorul ocupant de la Casa Albă.
Obama i-a cerut preşedintelui republican să respecte ”acele norme considerate vitale pentru o democraţie funcţională”, precum ar fi ”amabilitatea, toleranţa şi dorinţa de a respecta logica, faptele şi analiza”. Liderul american l-a acuzat în ultimele luni pe miliardarul republican că încalcă toate normele în timpul unei campanii electorale extrem de amare şi divizive.
Însă, Barack Obama a adoptat o notă ceva mai optimistă după rezultatele şocante ale alegerilor prezidenţiale.
”Cred că este sincer în dorinţa sa de a fi un preşedinte de succes şi de a duce această naţiune mai depate. Nu cred că vreun preşedinte se gândeşte raţional cum să stârnească furia şi să ducă la alienarea a jumătate de naţiune”, a declarat preşedintele Obama.
De asemenea, liderul american a dat asigurări aliaţilor şi partenerilor internaţionali că preşedintele republoican a ”exprimat un mare interes în menţinerea relaţiilor noastre strategice de bacă”, inclusiv a celor din NATO. Barack Obama a promis că americanii au un angajament din a-şi apăra aliaţii.
Barack Obama a încercat pe parcursul conferinţei de presă să calmeze spiritele şi să dea asigurări într-o naţiune puternic divizată de alegerile prezidenţiale.
Preşedintele american a precizat că el şi Donald Trump au viziuni complet diferite cu privire la viitorul Statelor Unite. Obama a explicat chiar că îngrijorările sale cu privire la capacitarea noului preşedinte de a conduce administraţia, precum şi temperamentul său problematic nu au dispărut peste noapte.
”Desigur că am îngrijorări”, a declarat actualul lider american.
Însă, Barack Obama a susţinut că cea mai importantă consolare reprezintă timpul îndelungat care trebuie învestit pentru a schimba ceva la Washington.
”Executivul federal şi democraţia noastră nu sunt tocmai bărci de mare viteză, mai degrabă nave de croazieră”, a menţionat preşedintele Obama.
De asemenea, actualul preşedinte şi-a exprimat speranţa că miliardarul republican nu va renunţa la Obamacare, la acordul nuclear cu Teheranul sau la acordul climatic de la Paris odată ce ajunge la Casa Albă.
”Nu cred că este o persoană condusă de o ideologie, cred că înainte de toate el este pragmatic. O asemenea calitate poate să-i servească extraordinar, atât timp cât are oameni buni în jurul său şi are o direcţie de acţiune clară”, a declarat Obama.
Preşedintele american a explicat că în asemenea momente este important să trimită un mesaj de unirare pentru minorităţi, femei şi alte grupuri de populaţie marginalizate, care s-au arătat îngrijorate de rezultatele alegerilor prezidenţiale.
Barack Obama l-a avertizat pe miliardarul republican că nu va putea să guverneze aşa cum a declarat în campania electorală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.