Avocaţii lui Donald Trump şi-au început sâmbătă pledoaria - după meticulosul rechizitoriu al democraţilor în favoarea destituirii -, punând în gardă împotriva tentaţiei de a pune în discuţie verdictul urnelor ”fără cea mai mică probă”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Atunci când veţi auzi faptele (...), veţi vedea că preşedintele nu a făcut absolut nimic rău”, a lansat din capul locului Pat Cipollone, avocatul Casei Albe, care a luat cuvântul în Congres în cadrul unei şedinţe organizate în mod excepţional sâmbăta.

Într-un Senat controlat de republicani - 53 din 100 de mandate -, achitarea celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ridică puţine îndoieli. Însă cu mai puţin de 300 de zile înaintea alegerilor prezidenţiale, dezbaterile sunt totodată o bătălie pe opinia publică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În faţa senatorilor care abia aşteaptă să plece de la Washington în weekend, mai ales candidaţii democraţi Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, care vor să se întoarcă pe estradele de campanie în Iowa, Cipollone a promis o şedinţă ”de două sau trei ore cel mult”.

Un fost animator al unei emisiuni de reality-show şi un telespectator avid, Donald Trump a dat tonul cu o zi înainte - sâmbăta este ”valea morţilor” în privinţa audienţei, nu merită eforturl să-ţi pierzi timpul cu pledoarii lungi, este mai bine să-ţi păstrezi forţele pentru săptămâna viitoare.

La fel ca acuzarea, avocaţii miliardarului dispun de 24 de ore pe parcursul a trei zile.

Prezentarea de sâmbătă este mai degrabă o ”bandă-anunţ”, potrivit apărării, înaintea felului de rezistenţă pe care urmează să o constituie intervenţia celebrului constituţionalist Alan Dershowitz, care a fost între alţii avocatul lui O.J. Simpson şi al investitorului financiar Jeffrey Epstein.

”RUPEREA BULETINELOR DE VOT”

În faţa senatorilor tăcuţi, Pat Cipollone i-a acuzat pe adversarii politici ai preşedintelui de faptul că urmăresc să orgaizeze ”cea mai mare interferenţă în alegeri din istoria americană”.

”Ei vă cer (să-l destituiţi pe preşedinte) fără cea mai mică probă (...). Ei vă cer să rupeţi toate buletinele de vot ale acestei ţări”.

”Noi nu putem accepta aşa ceva”, a adăugat el, promiţând să ducă la sfârşit cu bine a doua parte a acestui proces istoric, în mod ”eficient şi rapid”, pentru ca toţi americanii să se întoarcă spre întâlnirea electorală de la 3 noiembrie.

Potrivit  unui sondaj Washington Post-ABC News, 47% dintre americani apreciază că este necesar ca Donald Trumpsă fie obligat să plece de la Casa Albă, iar 49% susţin contrariul. Aproape două trimi dintre persoanele intervievate doresc, însă, să audă alţi martori.

Acuzarea a încercat de miercuri să demonstreze că Donald Trump - al treilea preşedinte din istoria Americii supus infamiei unui proces de destituire - s-a făcut vinovat de abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului.

Fostul om de afaceri de la New York este acuzat de faptul că a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la Joe Biden, adversarul său potenţial în alegerle prezidenţiale, şi că a blocat totodată un ajutor militar crucial destinat acestei ţări aflate în conflict cu Rusia.

Preşedintele s-a folosit de puterea preşedinţiei pentru a obliga Kievul să anunţe anchete cu privire la rivalul său, cu scopul de a-l ”murdări” şi de a ”trişa în alegeri”, a acuzat procurorul-şef Adam Schiff.

Odată ”demascat” de intervenţia unui misterios avertizor de integritate, ”el a acţionat dur pentru a înăbuşi scandalul” şi a bloca ancheta Congresului, a acuzat alesul Hakeem Jeffries.

Desfăşurarea metodică a faptelor pe care au prezentat-o, întretăiată de prezentări video, referinţe istorice şi elanuri lirice, a prezentat un portret puţin măgulitor al impetuosului miliardar republican.

Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, l-a inculpat pe preşedinte la 18 decembrie. O dovadă a faptului că Donald Trump poate conta pe "Grand Old Party" să-l apere este faptul că niciun singur republican nu a susţinut acest vot al inculpării ("impeachment").

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.