Bărbatul care a deschs focul duminică, într-o biserică din California, omorând o persoană şi rănind alte cinci, este un american de origine chineză, în vârstă de 68 de ani, care viza comunitatea taiwaneză, anunţă poliţia, relatează AFP.
Cele cinci victime ale atacului armat, care participau la această bierică din Laguna Wood la un banchet, după o ceremonie religioasă, în momentul în care atacatorul a deschis focul, sunt originare din Taiwan.
Imobilizat de către pastor şi credincioşi în timp ce-şi încărca arma, atacatorul a fost identificat de către poliţişti ca fiind David Chou, în vârstă de 68 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit şerifului comitatului Orange, Don Barnes, acesta este un cetăţean american de origine chineză care se află în Statele Unite ”de mulţi ani” şi care era angajat ca paznic în regiunea Las Vegas.
Sexagenarul, care şi-a pregătit atacul şi era înarmat cu încărcătoare de cartuşe şi cocteiluri Molotov, a acţionat din motive ”politice motivate de ură”, a anunţat şeriful într-o conferinţă de presă.
Citând ”note” descoperite de către anchetatori în maşina suspectului, şeriful a evocat ”nemulţumiri ale acestui individ faţă de comunitatea taiwaneză în ansamblul ei”, însă nimic nu arată în acest stadiu că ar întreţine relaţii specifice cu această biserică sau că viza anumite persoane.
CAUŢIUNE DE UN MILION DE DOLARI
”Din ceea ce-am descoperit noi, credem căel ţintea în mod expres comunitatea taiwaneză, iar această biserică presbiteriană taiwaneză este o reprezentanţă a acestei comunităţi”, a precizat el.
Bărbatul ucis de către suspect era un medic în vârstă de 52 de ani, John Cheng, care a murit din cauza rănilor, după ce l-a atacat pe atacator cu scopul de a-l dezarma, dând timp celorlalte persoane să-l ”neutralizeze”, legându-l cu un cablu electric.
Şeriful Barnes l-a catalogat pe dr. Chen drept un ”erou”, fără care ”ar fi putut să existe, fără vreo îndoială, alte victime”.
Suspectul a fost plasat în detenţie, iar o cauţiune a fost stabilită la suma de un milion de dolari.
Tensiuni politice şi diplomatice sunt puternice între Beijing şi Taipei. Regimul comunist consideră Insula Taiwan drept una dintre provinciile sale care urmează să revină sub tutela sa cu forţa, dacă este nevoie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.