Informaţii despre personalitatea autorului atacului armat soldat cu cinci morţi, în weekend, într-un club gay din Colorado, au început să apară, iar avocaţii acestuia afirmă că Anderson Lee Aldrich se identifică drept nonbinar, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anderson Lee Aldrich a compărut miercuri în faţa justiţiei.

Acuzatul a rămas aşezat şi a purtat un combinezon portocaliu al deţinuţilor din Statele Unite, într-o scurtă apariţie prin video la audieri, în care nu s-a anunţat niciun cap de acuzare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Anderson Lee Aldrich nu a intrat nici în procedura de a pleda vinovat sau nevinovat.

Cei doi avocaţi ai săi - desemnaţi din oficiu - afirmă în documente judiciare înregistrate marţi că clientul lor se identifică drept nonbinar - adică nu se recunoaşte nici de sex masculin şi nici de sex feminin.

Ei precizează că Anderson Lee Aldrich foloseşte pronumele neutre în engleză ”they/them” (”el” în română).

Acuzatul a vorbit doar pentru a-şi confirma numele şi faptul că i-au fost făcute cunoscute drepturile.

El este ţinut în detenţie ca suspect de omucideri.

Potrivit sistemului judiciar din Colorado, o inculpare urmează aă aibă loc după zece zile.

Au apărut şi alte detalii - şi anume despre copilăria sa marcată de instabilitatea părinţilor săi toxicomani.

Presa americană scrie că numele său de naştere era Nicholas Brink şi că avea doar doi ani atunci când părinţii săi au divorţat.

COPILĂRIE INSTABILĂ

Atunci când şi-a luat numele Anderson Lee Aldrich - în adolescenţă -, tatăl său, Aaron Franklin Brink fusese arestat de mai multe ori în California cu privire la deţinere de droguri şi infracţiuni ale Codului Rutier.

Aaron Brink - care se prezintă drept un fost actor porno care a devebnit un republican conservator - a declarat unui ziar local din San Diego că fosta sa soţie, Laura Voepel, i-a dat asigurări, în urmă cu mai mulţi ani, că copilul lor a murit.

El a crezut acest lucru până acum câteva luni, când a primit un telefon de la Anderson Lee Aldrich, care a degenrat într-o ceartă, după ce acesta din urmă a proferat ameninţări la adresa tatălui său.

Aaron Franklin Brink l-a felicitat pe Anderson Lee Aldrich pentru comportamentul său violent din copilărie, a povestit el la CBS News.

”I-am spus că a funcţionat. E instantaneu şi ai rezultate imediate”, a declarat el.

Aaron Brink a declarat ziarului The New York Times (NYT) că ”şi-a exprimat dezaprobarea fermă faţă de homosexuali atunci când copilul său era mai tânăr”.

”Nu există gay-i în Biserica Mormonă”, a dat asigurări la CBS Aaron Franklin Brink, care şi-a exprimat însă compasiunea faţă de victimele masacrului de la Club Q în Colorado Springs.

SPITAL PSIHIATRIC

Mama acuzatului, Laura Voepel, a avut probleme cu Poliţia din California, şi anume cu privire la ebrietate pe drumul public şi deţinere de substanţe ilicite, potrivit NYT.

În 2012, ea a fost condamnată - cu suspendare - cu privire la faptul că a incendiat o saltea la un spital psihiatric în care a fost internată, potrivit unor documente judiciare citate de NYT.

Anderson Lee Aldrich ar putea fi inculpat de omucideri şi crime motivate de ură şi riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat condiţionat.

Audierea a avut loc la patru zile de la masacrul soldat cu cinci morţi şi 18 răniţi, la Club Q, la Colorado Springs, un oraş din Munţii Stâncoşi cu aproximativ 500.000 de locuitori.

O dată provizorie a unei noi înfăţişări a lui Anderson Lee Aldrich a fost stabilită la 6 decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.