Autorităţile suedeze au anunţat vineri seara că interoghează două persoane în legătură cu atentatul terorist, după ce un suspect necunoscut a intrat cu un camion în mulţimea de pe o arteră comercială aglomerată din capitala Stockholm, transmite Reuters.
”Eu pot să confirm că am ridicat două persoane pentru audieri, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt suspecţi. Vrem să vorbim cu toţi cei care ştiu ceva şi uneori este să purtăm aceste discuţii la o secţie de poliţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Stockholm, Lars Bystrom.
Autorităţile au dat deja publicităţii o imagine cu principalul suspect, care a reuşit să fugă în haosul care a urmat atentatului terorist de la Ahlens Mall.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Incidentul a avut loc la ora locală 14.53 (15.53 ora României), când un bărbat a intrat cu un camion în mulţimea de pe cunoscuta arteră comercială Drottningatan, oprindu-se în vitrina Ahlens Mall. Trei persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte opt au fost rănite.
Între timp, autorităţile au anunţat că iau în considerare un posibil atentat terorist şi au decis să oprească circulaţia metroului şi să evacueze gara centrală, care este situată în apropierea Ahlens Mall.
Mai multe atacuri cu camioane sau maşini au avut loc în ultimul an în oraşele europene, după ce gruparea al-Qaeda le-a cerut adepţilor încă din 2010 să folosească camioane în atentatele teroriste din Occident.
Nicio grupare nu a revendicat până în acest moment posibilul atentat terorist din Stockholm.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...