Autorităţile sud-coreene au transmis marţi că se folosesc de informaţii oferite de operatorii de telefonie mobilă pentru a-i găsi pe clienţii unor cluburi de noapte din Seul unde a apărut un focar de Covid-19.
Peste 100 de noi cazuri de Covid-19 sunt legate de un cartier din Seul. Acesta este cel mai mare număr înregistrat începând cu 9 aprilie.
Autorităţile promit că va fi păstrat anonimatul celor care vor fi testaţi, din cauza stigmatului privind homosexualitatea, scrie AFP. Homosexualitatea nu este ilegală în Coreea de Sud, însă grupurile activiste susţin că discriminarea este răspândită.
Coreea de Sud este un model la nivel internaţional privind gestionarea crizei sanitare provocate de noul coronavirus, însă apariţia unui focar în localuri din districtul Itaewon din capitală - inclusiv în cluburi LGBT - a forţat autorităţile să amâne redeschiderea şcolilor programată pentru săptămâna aceasta.
Toate cluburile şi barurile din Seul, din provincia vecină Gyeonggi şi oraşele Incheon şi Daegu au fost din nou închise.
Marţi dimineaţă, 101 cazuri au fost legate de focarul din Itaewon, a declarat primarul capitalei, Park Won-soon.
Autorităţile au întocmit, cu ajutorul datelor oferite de operatorii de telefonie mobilă, o listă cu 10.905 oameni care au vizitat districtul şi le-au trimis mesaje text cerându-le să se testeze.
Aproximativ 2.000 de oameni care ar fi ajuns în ultimele zile în cluburile din zonă sunt de negăsit, iar mii de poliţişti vor fi trimişi să îi găsească, au mai spus oficialii.
De la începutul epidemiei în Coreea de Sud, ţară cu peste 51 de milioane de locuitori, au fost înregistrate puţin peste 10.930 de cazuri şi 258 de decese.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...