Autorităţile mexicane au revizuit în scădere numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în seismul din centrul ţăriii, la 217, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bilanţul anterior era de aproape 250 de morţi, printre care cel puţin 20 de copii, aflaţi într-o şcoală care s-a prăbuşit.

Părinţi disperaţi şi membri ai echipelor de salvare caută printre dărâmături pentru ceilalţi zeci de copii prinşi sub ruinele şcolii din Ciudad de Mexico.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Scot copii, dar nu ştim nimic despre fiica mea”, a declarat Adriana D’Fargo, în vârstă de 32 de ani, pentru Reuters.

Trei supravieţuitori au fost găsiţi în jurul miezului nopţii (8 ora României). “Rude ale Fatimei Navaroo”, a strigat un soldat care săpa printre dărâmături. “Fatima este în viaţă”, a dat el vestea cea bună

Şeful Protecţiei Civile a îndemnat oamenii să se mobilizeze la ora locală 8 (16 ora României), pentru a ajuta comunităţile afectate grav.

Aproape jumătate dintre cei morţi, 86, în seismul cu magnitudinea 7,1 sunt din capitală. În statul Morelos, aflat mai la sud, şi-au pierdut viaţa 71 de oameni, iar în Puebla 43. Alte 16 persoane au murit în statele Mexico, Guerrero şi Oaxaca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.